Acidul lactic este un alfa-hidroxi acid (AHA), care îndepărtează celulele moarte ale pielii, luminează petele întunecate și îmbunătățește aspectul liniilor fine și al ridurilor. Este eficient pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru cea sensibilă.
Acidul lactic este un ingredient utilizat în multe produse de îngrijire a pielii, acasă, dar și în tratamente profesionale. Este derivat din lactoza din lapte, dar poate proveni și din zahărul din fructe.
Mai mult decât atât, bacteriile, inclusiv unele bacterii din intestinul uman, produc acid lactic în timpul fermentației. Producătorii adaugă acid lactic în alimente pentru a prelungi durata de valabilitate a acestora, deși în unele produse acesta există în mod natural.
În plus, producătorii de alimente adaugă acid lactic pentru a le spori aroma. De asemenea, acesta acționează ca un agent de gelifiere. Agenții de gelifiere îngroașă și stabilizează alimente ca jeleurile și alte deserturi.
Folosirea acidului lactic pentru a înfrumuseța și întineri pielea datează din Egiptul Antic. Se spune ca ultima regină a Egiptului, Cleopatra, era atât de frumoasă, deoarece făcea baie în lapte acru, ceea ce o ajuta să-ți mențină aspectul tânăr și radiant al pielii.
La fel ca și acizii glicolic și mandelic, acidul lactic aparține familiei de alfa-hidroxi acizi (AHA), compuși organici solubili în apă.
Acidul lactic este mai blând decât acidul glicolic și prezintă un avantaj suplimentar pe care alți alfa-hidroxi acizi nu-l au: atrage umiditatea în piele, fiind astfel și un agent de hidratare.
Produsele care conțin acid lactic sunt, de obicei, blânde, având concentrații de 10% sau mai puțin. Cele care conțin mai mult de 10% sunt folosite în cabinetele medicale sau în clinicile estetice. Peelingurile chimice conțin o concentrație de acid lactic între 10 și 30%.
Cuprins
Ce este acidul lactic?
Acidul lactic este unul dintre cei mai populari alfa-hidroxi acizi. Este un ingredient activ în numeroase produse de îngrijire a pielii, precum tonere, creme, exfolianți, dar, în același timp, este utilizat în peelinguri și tratamente profesionale.
Alte tipuri de AHA sunt:
- acidul glicolic, care provine din trestia de zahăr;
- acidul citric, care provine din citrice;
- acidul malic, care provine din mere;
- acidul tartric, care provine din struguri.
AHA sunt acizi naturali care pot fi derivați din plante și sunt benefici pentru că sunt formați din molecule suficient de mici pentru a putea fi absorbiți de piele. Acest lucru înseamnă că alfa-hidroxi acizii pot fi extrem de eficienți în reducerea aspectului liniilor fine și al ridurilor, îmbunătățind și textura pielii.
Acidul lactic este un alfa-hidroxi acid cu efect exfoliant. Eliminând ușor celulele moarte, acest ingredient ajută la netezirea și iluminarea pielii. În plus, acidul lactic este o componentă a factorului natural de hidratare a pielii, un amestec de compuși care se găsesc în mod natural în piele și care o ajută să rețină umiditatea. Dușurile fierbinți sau spălarea cu săpunuri și produse de curățare neadecvate pot afecta bariera cutanată și pot reduce nivelurile factorului natural de hidratare în straturile exterioare ale pielii.
Molecula acidului lactic este mai mare decât al altor AHA, precum acidul glicolic, dar și al altor beta-hidroxi acizi (BHA), cum este acidul salicilic, ceea ce înseamnă că nu poate pătrunde atât de adânc în piele, drept urmare va acționa mai mult la suprafață.
Totodată, în comparație cu alți acizi, riscul ca acidul lactic să perturbe pH-ul pielii este mai mic, menținând astfel sănătoasă bariera naturală de hidratare.
Beneficiile acidului lactic pentru piele
Deoarece este un AHA, acidul lactic poate ajuta la îndepărtarea celulelor moarte de la suprafața pielii, prin ruperea legăturilor dintre acestea, lăsând tenul mai luminos și uniform. De asemenea, capacitatea sa de a atrage umiditatea face ca produsele cosmetice cu acid lactic să fie excelente pentru hidratarea pielii și îmbunătățirea texturii.
Acidul lactic este popular din două motive principale:
- poate aduce schimbări semnificative a texturii pieliii, dacă este folosit în mod regulat;
- este unui dintre cei mai blânzi acizi folosiți în îngrijirea pielii.
Acidul lactic exfoliază cu blândețe pielea
Unul dintre motivele pentru care acidul lactic este un ingredient frecvent întâlnit în produsele cosmetice este abilitatea sa de a exfolia delicat pielea. În timpul acestui proces, celulele moarte și impuritățile acumulate la suprafața pielii sunt eliminate, lăsând în urmă un ten luminos.
Exfolierea este o etapă importantă în rutina de îngrijire, dar nu trebuie realizată în exces sau cu produse care pot afecta bariera de protecție a pielii.
În comparație cu alți exfolianți chimici, acidul lactic este mai blând, făcându-l o alegere ideală pentru persoanele cu pielea sensibilă sau pentru acelea care abia încep să introducă în rutină produse destinate regenerării celulare.
Acidul lactic contribuie la hidratarea pielii și ajută la reținerea apei
Acidul lactic s-a remarcat în industria cosmetică și datorită capacității sale de a atrage și menține apa în piele. Din acest motiv este unul dintre ingredientele preferate de persoanele care au pielea uscată sau deshidratată.
Datorită faptului că acidul lactic ajută la exfolierea delicată a pielii, ingredientele hidratante pot pătrunde mai ușor și să ofere o hidratare intensă, ceea ce este necesar pentru a avea o piele sănătoasă. Este mai blând decât acidul glicolic și atrage apa în piele, fiind astfel și un agent de hidratare.
Acidul lactic uniformizează nuanța și textura pielii
Persoanele care se confruntă cu pete pigmentare, decolorări sau un ten neuniform pot găsi în acidul lactic un aliat de încredere. Prin exfolierea constantă și îndepărtarea celulelor moarte, acidul lactic ajută la uniformizarea nuanței pielii și îmbunătățirea texturii. În timp, acest proces poate contribui la estomparea imperfecțiunilor și la obținerea unui ten mai radiant.
Acidul lactic sprijină producția de colagen
Colagenul este principala proteină structurală a pielii, care îi oferă rezistență și elasticitate. Odată cu înaintarea în vârstă, producția se colagen scade, motiv pentru care riscul de apariția a liniilor fine, ridurilor și petelor pigmentare crește.
Acidul lactic stimulează producția de colagen, ajutând astfel la menținerea fermității și elasticității pielii.
Regenerarea celulară contribuie la îmbunătățirea nivelului colagenului, iar faptul că acidul lactic oferă o exfoliere blândă sprijină acest proces natural. Drept urmare, pielea își păstrează aspectul tânăr mai mult timp.
Acidul lactic ajută la combatarea acneei și reducerea porilor înfundați
Acizii sunt folosiți, cu precădere, în tratamentul acneei, întrucât au această capacitatea de a exfolia pielea și de a accelera regenerarea celulară. Astfel, datorită faptului că elimină impuritățile, celulele moarte ale pielii și excesul de sebum, acizii contribuie la tratarea acneei.
Acidul lactic are proprietăți exfoliante și antiinflamatoare, fiind un ingredient eficient în deblocarea porilor și prevenirea acneei, precum și în reducerea roșeții și iritației asociate acestei afecțiuni inflamatoare.
Acidul lactic în rutina de îngrijire a pielii
Produsele cu acid lactic sunt disponibile în diferite concentrații, de la 5% la peste 30%. Totuși, un procent mai mare nu este întotdeauna mai bun, deoarece poate cauza iritații ale pielii.
Astfel, este recomandat ca persoanele care nu au folosit niciodată acid lactic să aleagă un produs cu o concentrație mică, între 5% și maximum 10%, pentru a-i da timp pielii să se obișnuiască cu noul produs.
Înainte de a aplica produsul pe întreaga față, este necesar un test de toleranță pe o mică porțiune de piele, pentru a verifica dacă apare vreo reacție adversă.
În cazul în care rezultatele sunt favorabile, este important ca produsele cu acid lactic să fie folosite în mod constant, însă nu în exces, pentru a obține cele mai bune rezultate.
În ceea ce privește tipul de produs cu acid lactic, opțiunile sunt variate.
- Produse pentru curățare cu acid lactic – pot fi folosite zilnic, dar e bine să fie evitată zona ochilor, deoarece pot irita pielea delicată și o pot lăsa uscată, descuamată și roșie.
- Creme, loțiuni și serumuri – cele mai multe dintre aceste produse cu acid lactic sunt destinate pentru rutina de seară, pentru a minimiza daunele provocate de soare. Însă, indiferent de momentul în care este aplicat un produs cu acid lactic, crema cu protecție solară trebuie folosită în fiecare dimineață. Acidul lactic, alături de alți AHA, crește sensibilitatea pielii la soare.
- Produse pentru peelinguri – sunt concepute pentru o exfoliere mai puternică și au concentrații mai mari decât produsele care sunt utilizate zilnic. Acestea se folosesc de maximum trei ori pe săptămână.
Acidul lactic este, adesea, utilizat împreună cu alte ingrediente de îngrijire a pielii. Combinarea acidului lactic cu alte ingrediente în produsele de îngrijire a pielii poate aduce beneficii suplimentare și poate potența rezultatele dorite.
Unele produse cosmetice conțin o combinație de alfa-hidroxi acizi, precum acid lactic, acid glicolic și acid citric, și pot oferi o exfoliere mai completă. De asemenea, acidul lactic poate fi combinat și cu beta-hidroxi acizi.
De pildă, Ivapur K Cremă pentru ten gras cu tendință acneică conține atât AHA, cât și BHA. Este o cremă seboregulatoare și keratoregulatoare pentru tenul gras cu imperfecțiuni, care exfoliază blând, hidratează și stimulează producția de colagen, îmbunătățește aspectul și textura tenului, calmează și asigură confortul pielii.
Acidul lactic se poate combina și cu niacinamida, cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatoare și pentru capacitatea sa de a îmbunătăți textura pielii. Combinarea cu acid lactic poate ajuta la reducerea iritațiilor și la obținerea unui ten mai neted, estompând petele pigmentare.
Vitamina C, vitamina E și alți antioxidanți pot fi combinați cu acid lactic, pentru a oferi protecție împotriva stresului oxidativ și pentru a spori luminozitatea pielii.
Unele uleiuri vegetale, cum ar fi uleiul de jojoba sau uleiul de argan, pot fi integrate în produsele cu acid lactic, pentru a oferi hidratare suplimentară.
Posibile efecte adverse ale utilizării acidului lactic
În timp ce acidul lactic este potrivit pentru majoritatea tipurilor de piele, este posibil ca cei cu pielea extrem de sensibilă sau reactivă să nu poată tolera acidul lactic sau să nu-l poată folosi prea des.
Chiar dacă acidul lactic este mai blând pentru piele decât alți AHA, acesta este totuși un ingredient puternic.
Printre posibilele efecte secundare ale utilizării acidului lactic pe piele se numără:
- Sensibilitate la soare – acidul lacticpoate face pielea mai sensibilă la soare.
- Iritarea pielii – este posibil să apară o ușoară roșeață, senzația de arsură și mâncărime, la prima folosire a unui produs cu acid lactic.
Specialiștii susțin că produsele care conțin acid lactic pot fi folosite în siguranță, dacă au concentrația de acid lactic sub 10%, un pH de 3,5 sau mai mare și avertizează utilizatorii că trebuie să folosească în fiecare zi produse care oferă protecție solară.
Prin urmare, acidul lactic este un ingredient eficient în îngrijirea pielii, oferind o serie de beneficii: de la exfolierea delicată la hidratarea profundă și uniformizarea tenului. Introdus treptat în rutina de îngrijire, acidul lactic contribuie la îndepărtarea celulelor moarte ale pielii și ajută la estomparea petelor pigmentare și la atenuarea ridurilor. În plus, acidul lactic este și un agent de hidratare.
Resurse:
https://www.verywellhealth.com/lactic-acid-skin-care-4178819
https://www.webmd.com/beauty/lactic-acid-for-skin-care
https://www.harpersbazaar.com/uk/beauty/skincare/g40832753/lactic-acid/
https://www.medicalnewstoday.com/articles/lactic-acid-for-skin#products