Algele marine sunt considerate a fi surse importante de ingrediente bioactive cu potențial cosmetic. Extractul de alge este folosit în produsele de îngrijire a pielii, datorită proprietăților sale care contribuie la menținerea unui ten cu aspect tânăr.
Algele sunt benefice pentru hidratarea, revitalizarea și calmarea pielii, jucând un rol important și în estomparea liniilor fine, a ridurilor și a petelor pigmentare, dar și în tratarea unor afecțiuni precum acneea și celulita.
Datorită proprietăților antioxidante ale algelor marine, acestea protejează organismul de radicalii liberi. Produsele cosmetice care conțin extracte de alge contribuie la îmbunătățirea elasticității pielii și la estomparea semnelor de îmbătrânire, prin lupta împotriva radicalilor liberi.
Există numeroase tipuri de alge, experții considerând că sunt peste 800.000 de specii. Toate tipurile de alge se împart în două categorii principale: macro și micro. Algele macro pot fi văzute cu ochiul liber, iar cele micro pot fi văzute doar cu ajutorul unui microscop. Ambele însă pot fi benefice pentru menținerea sănătății pielii.
Cuprins
Algele: ce sunt, proprietăți și mod de folosire
Algele sunt organisme fotosintetice, asemănătoare plantelor, care trăiesc în medii acvatice și care au beneficii asupra sănătății organismului. Unele tipuri de alge și-au dovedit eficiența în menținerea sănătății cutanate, având o serie de beneficii, precum hidratarea, exfolierea și calmarea pielii iritate.
Există zeci de mii de specii de alge marine și acestea sunt împărțite în patru clase majore:
- alge roșii;
- alge brune;
- alge verzi-albastre;
- alge verzi.
Extractul de alge poate fi găsit în numeroase produse de îngrijire a pielii – de la creme pentru ochi și creme hidratante la serumuri și produse pentru protecția solară.
Fiecare tip de algă are proprietăți unice. Considerate „plante minune“, algele pot ajuta la deblocarea porilor, la creșterea gradului de hidratare a pielii, la prevenirea îmbătrânirii premature și la atenuarea liniilor fine și a ridurilor. Unele au proprietăți antiinflamatoare, altele antioxidante, în timp ce altele oferă protecție UV.
Algele conțin o serie de minerale naturale, cu beneficii asupra pielii:
- magneziu – benefic pentru calmarea pielii cu probleme;
- potasiu – ajută la detoxifierea organismului;
- sodiu – menține pielea hidratată;
- calciu – sprijină nivelul de elastină și producția de colagen.
Algele sunt, de asemenea, bogate în carbohidrați, lipide, proteine și aminoacizi. Extractul de alge este folosit atât în produsele cosmetice destinate îngrijirii pielii, cât și în unele suplimente alimentare. În general, cosmeticele cu extract de alge pot fi folosite pe toate tipurile de piele.
Tipuri de alge folosite în produsele pentru îngrijirea pielii
Deși toate algele sunt bogate în nutrienți, vitamine (A, B, C, E) și minerale, fiecare prezintă o serie de beneficii unice în îngrijirea pielii.
- Algele brune. Cel mai frecvent utilizat tip de alge în produsele cosmetice, algele brune sunt bogate în antioxidanți și susțin cel mai bine hidratarea și elasticitatea pielii. Deși extractul de alge brune este eficient în multe produse de îngrijire a pielii, poate fi iritant pentru persoanele care suferă de acnee.
- Algele roșii. Există aproximativ 4.000 de specii de alge roșii, dintre care 98% se găsesc în apele marine. Un amestec de polizaharide, peptide, carotenoizi și acizi grași le conferă proprietăți antioxidante, care ajută la netezirea aspectului liniilor fine și al ridurilor și oferă protecție împotriva razelor dăunătoare ale soarelui. Studiile au arătat că algele roșii pot îmbunătăți fermitatea pielii. Datorită proprietăților antiinflamatoare și hidratante, algele roșii sunt ideale pentru pielea sensibilă și uscată. De asemenea, extractul de alge roșii are un efect calmant asupra pielii și poate ajuta la reducerea roșeții și a iritației.
- Algele verzi-albastre. Sunt bogate în antioxidanți și conțin vitamina B, aminoacizi, grăsimi polinesaturate, calciu și proteine. Ajută la menținerea unui nivel optim de hidratare. Cea mai cunoscută algă verde-albastră este spirulina. Bogată în proteine și aminoacizi esențiali, spirulina are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, care ajută la calmarea pielii iritate și o protejează de daunele provocate de factorii de mediu. În plus, spirulina poate contribui la îmbunătățirea nivelului de hidratare a pielii, ajutând la menținerea unui ten luminos și sănătos.
- Algele verzi. Deși nu sunt folosite la fel de frecvent în produsele cosmetice, algele verzi sunt bogate în antioxidanți și oferă fermitate pielii. Cea mai cunoscută algă verde este Chlorella. Aceasta este un tip de algă unicelulară, bogată în vitamine, minerale și antioxidanți. Este cunoscută pentru capacitatea sa de a detoxifia pielea și de a oferi protecție împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi. De asemenea, are proprietăți hidratante și poate contribui la îmbunătățirea texturii și aspectului general al pielii.
Beneficiile extractului de alge pentru sănătatea pielii
Extractul de alge marine a fost folosit pentru tratarea unor probleme ale pielii încă din cele mai vechi timpuri. În prezent, extractele de alge marine sunt utilizate pe scară largă în produsele de îngrijire a pielii, datorită numărului mare de compuși bioactivi. În produsele de îngrijire a pielii sunt folosite toate cele patru clase majore de alge marine: alge roșii, alge brune, alge verzi-albastre și alge verzi. Fiecare clasă conține molecule cu beneficii pentru piele, cum ar fi: acizi grași Omega-3, aminoacizi și vitaminele A, B, C și E.
Datorită proprietăților antioxidante, care ajută la neutralizarea eficientă a radicalilor liberi și reducerea stresului oxidativ, extractul de alge poate acționa pentru a întări funcția de barieră a pielii și pentru a o calma.
Totodată, studiile au evidențiat faptul că aplicarea locală a extractului de alge contribuie la iluminarea pielii și la estomparea semnelor îmbătrânirii.
Proprietățile extractului de alge fac din acesta un ingredient care promovează sănătatea pielii, motiv pentru care este inclus în numeroase produse de îngrijire a pielii.
Câteva dintre beneficiile pe care extractul de alge le are asupra pielii sunt următoarele:
Protejează pielea de radicalii liberi
Algele au proprietăți antioxidante, care ajută la contracararea efectelor radicalilor liberi. Totodată, unele tipuri de alge, în special algele roșii, au și activitate antifungică și antibacteriană, protejând organismul de germeni.
Extractul de alge are numeroși compuși benefici, cum ar fi polizaharidele, proteinele, lipidele, pigmenții și vitaminele, care sunt ușor absorbiți de piele. Anumiți bioactivi, precum caragenanul, fac posibilă protejarea pielii împotriva factorilor de stres din mediul înconjurător.
Oferă protecție împotriva razelor ultraviolete
Algele acționează ca antioxidanți, contribuind la absorbția energiei solare și la protejarea organismului de razele ultraviolete. Pentru combaterea stresului oxidativ, în special a celui indus de expunerea la radiațiile UV, sunt recomandate algele roșii și brune.
În plus, algele produc molecule solubile în apă numite aminoacizi, care acționează ca o protecție UV suplimentară. Drept urmare, extractul de alge poate fi eficient în produsele cu factor de protecție solară.
Expunerea prelungită la soare reprezintă una dintre principalele cauze ale îmbătrânirii premature. Folosirea produselor cosmetice cu extract de alge, alături de o cremă cu SPF, contribuie la menținerea aspectului tânăr al pielii, cât mai mult timp.
Încearcă:
- Sunlight Cremă hidratantă pentru față SPF50– conține Antileukine 6® (extract de alge brune), Physavie (Extras din fructul de Physalis) și filtre solare.
- Rosederm Cremă pentru piele cuperozică SPF30– conține Aldavine 5X™ (un complex polizaharidic de alge brune și roșii), Dextransulfat, Alfa-Bisabolol, apă termală Herculane și filtre solare.
Estompează aspectul liniilor fine și al ridurilor
Antioxidanții naturali inhibă enzimele care descompun fibrele de colagen (principala proteină structurală a pielii, care îi oferă rezistență și elasticitate) și întârzie astfel apariția primelor semne de îmbătrânire. Prin introducerea extractului de alge în rutina de îngrijire, pielea este ajutată să-și mențină în mod natural nivelul optim de colagen.
Antioxidanții joacă, de asemenea, un rol important în protejarea pielii de efectele nocive ale radicalilor liberi. Pentru că blochează și contracarează efectele radicalilor liberi (pe care organismul le produce ca reacție la poluanți și radiații UV), antioxidanții protejează celulele pielii de daunele oxidative, prevenind astfel îmbătrânirea timpurie a pielii.
Unele alge pot proteja rezervele naturale de acid hialuronic din piele, îmbunătățind astfel nivelul de hidratare.
Testează:
- Glykolift Cremă antirid cu efect de lifting– conține extract de alge brune, Glycokine Factor S™, acid hialuronic, unt de Karite, vitamina E și apă termală Herculane.
- Glykolift Ser cu efect de lifting– conține extract de alge brune, Glycokine Factor S™, acid hialuronic, vitamina E și apă termală Herculane.
- Cremă contur de ochi, antirid și anticearcăn– conține un complex polizaharidic de alge brune și alge roșii, Resveratrol, unt de Karite, Alpha-Bisabolol și apă termală Herculane.
- Aquafil Hydra Complex Gel cremă contur ochi – conține Aldavine 5x™ (un complex polizaharidic de alge brune și alge roșii), Aquaphyline, Matrixyl ®3000, acid hialuronic, glicerină și apă termală Herculane.
Contribuie la întinerirea pielii
Extractul de alge conține antioxidanți, vitamina B, magneziu, zinc și alte vitamine și minerale care sprijină detoxifierea pielii, prin eliminarea impurităților și deblocarea porilor.
Pentru o detoxifiere în profunzime, Chlorella este o alegere optimă. Fiind bogată în vitamina B, magneziu și zinc, această algă verde ajută la detoxifierea pielii, fără să o usuce.
Previne erupțiile cutanate și estompează semnele acneei
Pe lângă antioxidanți, extractul de alge are proprietăți antimicrobiene puternice, datorită cărora multiplicarea bacteriilor este încetinită. Astfel, pielea rămâne curată, fără imperfecțiuni și erupții cutanate.
Algele roșii sunt utilizate frecvent în tratarea comedoanelor (puncte negre și puncte albe) și a chisturilor. Extractul de alge conține niveluri ridicate de betacaroten, un precursor al vitaminei A, care este un ingredient recunoscut în tratarea acneei, prin derivatele sale: retinol, Granactive Retinoid etc.
Contribuie la iluminarea pielii și estomparea petelor pigmentare
Algele funcționează ca un iluminator natural. Acestea au proprietăți de iluminare a pielii care pot ajuta la diminuarea aspectului petelor pigmentare.
Algele roșii, brune și verzi conțin niveluri semnificative de vitamina C, un ingredient esențial pentru revitalizarea tenului. Acest antioxidant este ideal nu numai pentru a proteja pielea de radicalii liberi, ci și pentru a ilumina și echilibra textura neuniformă a pielii.
Algele marine pot fi folosite și ca exfoliant natural, îndepărtând celulele moarte ale pielii, astfel încât pielea să-și recapete luminozitatea.
Produsele cosmetice care conțin extract de alge pot ajuta la uniformizarea nuanței pielii și la eliminarea petelor întunecate.
Ajută la fixarea umidității pentru o hidratare profundă
Când sunt folosite în produsele de îngrijire a pielii, algele contribuie la fixarea umidății în piele, astfel încât să fie mereu bine hidratată. Unele cercetări sugerează că algele brune asigură o retenție mai mare a apei decât acidul hialuronic.
Când pielea este uscată, tenul tău are un aspect tern, iar riscul de apariție a liniilor fine și ridurilor este mai mare.
Persoanele care au pielea ternă și uscată pot opta pentru produse de îngrijire care conțin extract de alge, considerat un bun umectant.
În concluzie, extractul de alge prezintă numeroase beneficii: de la protecție împotriva factorilor de mediu dăunători la hidratarea și calmarea pielii iritate. Astfel că, produsele care conțin extract de alge sunt o alegere bună pentru îmbunătățirea aspectul pielii și menținerea sănătății cutanate.
Resurse:
https://draxe.com/nutrition/algae-benefits/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6266229/
https://nutritionstripped.com/algae-nutrition-health-benefits/
https://www.thezoereport.com/p/9-algae-skin-benefits-you-need-to-know-about-17126596
https://www.100percentpure.com/blogs/feed/4-ways-red-algae-benefits-your-skin