Pregătește-te pentru succes cu o rutină eficientă: ce obiceiuri zilnice te ajută să-ți menții sănătatea pielii

Pregătește-te pentru succes cu o rutină eficientă: ce obiceiuri zilnice te ajută să-ți menții sănătatea pielii


Rutina este o parte esențială a vieților noastre. Ea ne oferă structură, consecvență și un scop. Pe lângă beneficiile practice pe care o rutină le oferă, cum ar fi o mai bună organizare a timpului și o productivitate crescută, ea ne ajută și din punct de vedere emoțional. Studiile au arătat că obiceiurile zilnice sunt importante pentru o mai bună gestionare a stresului și pentru îmbunătățirea stării generale de sănătate.

Când rutina lipsește din viețile noastre, nivelul de stres și anxietate crește, sentimentele negative pot fi exacerbate, iar gradul de concentrare și atenție scade, ceea ce afectează bunăstarea generală.

Lipsa unei structuri și a unui scop ne face să acordăm mai multă atenție problemelor care ne stresează. Însă, dacă există o rutină, dacă avem anumite sarcini ori activități pe care le facem zilnic, ne vom gândi mai puțin la situațiile stresante – care sunt inevitabile în viața de zi cu zi – și la consecințele pe care nerezolvarea unei probleme le poate aduce, și mai mult la identificarea soluțiilor.

Pielea este cel mai mare organ al corpului, iar principalul său rol este de a ne proteja. Stresul, oboseala, sedentarismul, produsele cosmetice nepotrivite și lipsa unor obiceiuri bune de îngrijire, precum și alimentația influențează sănătatea pielii. În schimb, consecvența este aliatul pielii sănătoase.

De ce este important să ne formăm obiceiuri sănătoase? În primul rând, pentru a gestiona mai bine timpul. Când avem un program bine stabilit, știm ce trebuie să facem și când să facem. Acest lucru ne poate ajuta să fim mai productivi. Fără o rutină, putem pierde timpul cu sarcini insignifiante. Ceea ce poate duce la o creștere a nivelului de stres și anxietate.

În al doilea rând, o rutină zilnică ne ajută să fim mereu pregătiți și, prin urmare, mai stăpâni pe situație.

Nu în ultimul rând, rutina ne ajută să ne îmbunătățim sănătatea fizică și mintală. Pentru că, așa cum au dovedit studiile clinice, sportul este benefic pentru a ne menține sănătoși, de aceea este important ca activitățile fizice să facă parte din rutina noastră.

Mai mult decât atât, un program bine organizat, ne permite să alocăm timp hobbyurilor. Fie că citim, mergem la teatru ori la film, medităm sau plecăm în drumeții, este esențial să ne facem timp pentru activitățile care ne ajută să ne relaxăm, astfel încât să menținem un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală și să prevenim epuizarea.

Pe scurt, rutina ne oferă un scop și o direcție. Când ne simțim bine din punct de vedere fizic și emoțional, întregul organism este într-o stare bună. Astfel că, pentru a ne menține pielea tânără, frumoasă și sănătoasă, este nevoie să ne creăm obiceiuri zilnice, care să susțină acest proces. De la respectarea etapelor de îngrijire a pielii, atât dimineața, cât și seara, până la formarea unor obiceiuri bune de odihnă, avem nevoie să ne stabilim obiective, pentru a rămâne motivați și concentrați, pentru a reduce stresul și pentru a ne îmbunătăți sănătatea generală.

Rutina

Rutina de îngrijire a pielii: consecvență și răbdare pentru sănătate

O rutină corectă de îngrijire ne ajută, în primul rând, să menținem sănătatea pielii. Însă, un alt avantaj al rutinei de îngrijire a pielii este că influențează sănătatea mintală.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că pielea este expusă zilnic unor amenințări externe. Poluanții, temperaturile extreme și radiațiile ultraviolete sunt printre factorii care slăbesc funcția de barieră a pielii și pot determina atât îmbătrânirea prematură, cât și exacerbarea simptomelor unor afecțiuni cutanate, precum dermatita atopică, acneea, rozaceea și psoriazisul.

O rutină eficientă de îngrijire a pielii ajută la eliminarea impurităților și la protejarea împotriva stresului oxidativ, cauzat de factorii de mediu. În plus, produsele pe care le folosim în fiecare zi contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire. Odată cu înaintarea în vârstă, nivelul elastinei și al colagenului, cele două proteine structurale care îi oferă pielii rezistență și elasticitate, scade, drept urmare pielea este mai predispusă la linii fine și riduri. Datorită nutrienților și antioxidanților din produsele de îngrijire, deteriorarea fibrelor de colagen și elastină încetinește.

Rutina de îngrijire a pielii cuprinde două etape importante, atât dimineața, cât și seara: curățarea și hidratarea.

Pe lângă aceste două etape, în funcție de momentul zilei, sunt necesari alți pași care să ajute la menținerea sănătății pielii.

Dimineața, după cele două etape principale, este necesară aplicarea unei creme cu factor de protecție solară, astfel încât pielea să fie protejată de radiațiile ultraviolete, responsabile cu fotoîmbătrânirea.

Seara, curățarea se poate face fie prin spălarea pielii cu o spumă sau loțiune, fie și cu apă micelară sau lapte demachiant. De multe ori, curățarea cu spumă este suficientă. Odată sau de două ori pe săptămână este recomandata exfolierea pielii, pentru a îndepărta celulele moarte ale pielii. Ulterior, aplicăm produse hidratante pentru refacerea barierei hidrolipidice.

Astfel, având o rutină corectă de îngrijire a pielii, textura și aspectul ei vor fi vizibil îmbunătățite. Alegerea produselor cosmetice se face în funcție de tipul și nevoile tenului.

Însă, o rutină de îngrijire a pielii poate contribui și la creșterea stimei de sine. Când avem o piele luminoasă și sănătoasă, ne simțim bine și suntem mai încrezători în forțele proprii, ceea ce are un impact pozitiv asupra sănătății noastre mintale.

De aceea, este important să creăm o rutină care să ne facă să ne simțim bine și care să includă produse pe care să ne facă plăcere să le folosim. Obiceiurile de îngrijire a pielii reprezintă nu doar o modalitate de a menține sănătatea cutanată, ci și timp de răsfăț pentru propria persoană. Câteva minute în fiecare dimineață având grijă de pielea noastră ne oferă sentimentul de împlinire că am petrecut timp cu noi și că am rezolvat o primă sarcină a zilei.

Upgradează-ți rutina cu noua gamă Ivatherm: ivaRG regenerează pielea matură, previne și corectează semnele de îmbătrânire

Crema de zi regenerantă SPF30 conține extract din pruna Kakadu, acid hialuronic cu masă moleculară mică, extract Swiss Pine, ferment de Lactobacillus, filtre solare și apă termală Herculane. Se aplică pe față și gât, dimineața, după etapa de curățare și cu 15 minute înainte de expunerea la soare.

Crema de noapte regenerantă conține Granactive Retinoid, o formă superioară de retinol, cu o eficiență anti-aging mai mare, unt de Shea, care fortifică bariera cutanată, hrănește și hidratează pielea, acid hialuronic, care previne pierderea transepidermică de apă, pătrunde adânc în epidermă și crește fermitatea pielii, Lactobacillus Ferment, care echilibrează microbiomul pielii, și apă termală Herculane, care protejează și calmează pielea sensibilă. Se aplică masând ușor pe față și gât, în fiecare seară, după etapa de curățare.

Crema contur de ochi regenerantă este formulată pentru a diminua liniile fine și ridurile, prin stimularea sintezei de colagen și elastină, dar și pentru a reduce cearcănele și pungile de sub ochi, prin îmbunătățirea microcirculației. Printre ingredientele pe care le conține se numără acid hialuronic cu masă moleculară mică, extras de ciupercă Chaga, extras de Swiss Pine, Lactobacillus Ferment și apă termală Herculane. Se aplică pe pielea delicată din jurul ochilor în fiecare dimineață, înainte de ivaRG Cremă de zi SPF30, și în fiecare seară, înainte de ivaRG Cremă de noapte.

Rutina de ingrijire a tenului

Obiceiuri de odihnă: de la sănătatea cognitivă la cea a pielii

Studiile au arătat că obiceiurile sprijină funcția cognitivă și ne ajută să fim mai creativi. Cercetările au constatat că existența unor structuri consumă mai puțină energie cognitivă pentru sarcini recurente, ceea ce poate sprijini concentrarea și creativitatea pentru sarcini complexe.

Drept urmare, rutina este importantă în multe aspecte ale vieții noastre, inclusiv în ceea ce privește odihna.

Somnul este esențial atât pentru sănătatea mintală, cât și pentru cea fizică. Este momentul când corpul trece prin diverse procese de vindecare și întinerire. Celulele corpului, implicit ale pielii, lucrează pentru a se regenera.

Un adult trebuie să doarmă între șapte și nouă ore, în fiecare noapte, pentru a funcționa optim. Însă, fiecare dintre noi are un ritm propriu, iar orele în care ne odihnim diferă. De aceea, specialiștii recomandă o rutină a somnului.

Lipsa somnului afectează negativ toate organele și procesele biologice. Când nu dormim suficient, pielea poate avea de suferit. Lipsa somnului poate duce la creșterea inflamației, ceea ce poate exacerba unele afecțiuni ale pielii, cum ar fi acneea, eczema și psoriazisul. De asemenea, poate contribui la degradarea fibrelor de colagen, ceea ce duce la apariția liniilor fine și a ridurilor.

În plus, lipsa somnului poate contribui la creșterea nivelului de stres, unul dintre factorii care pot agrava problemele pielii.

Rutina alimentară: o etapă importantă pentru atingerea obiectivelor de sănătate

O dietă echilibrată este esențială pentru menținerea unei stări bune de sănătate. Printr-o alimentație corectă, protejăm corpul de numeroase afecțiuni cronice, precum bolile de inimă, diabetul și cancerul.

O dietă sănătoasă cuprinde o combinație de alimente diferite, printre care cerealele, leguminoasele, fructele, legumele și alimente de origine animală (carne, pește, ouă și lapte).

O rutină alimentară ne poate ajuta să facem alegeri mai sănătoase și să evităm produsele procesate, bogate în zahăr și grăsimi saturate.

Alimentele pe care le consumăm oferă corpului substanțele nutritive de care are nevoie pentru a funcționa corect. Așadar și pielea are de câștigat când avem o dietă sănătoasă. Anumite vitamine și minerale sunt esențiale pentru o piele sănătoasă, cum ar fi vitamina C, vitamina E, zincul și acizii grași omega 3.

La polul opus, o dietă bogată în alimente procesate, zahăr și grăsimi nesănătoase poate contribui la agravarea unor probleme ale pielii, cum ar fi acneea și inflamațiile. Alimentele pe care le consumăm pot influența producția de sebum, ceea ce poate duce la înfundarea porilor și la apariția unor erupții cutanate.

Nutritie

Exercițiile fizice în rutina zilnică: beneficii asupra sănătății generale și a pielii

Sportul este parte integrantă a unui stil de viață sănătos. Exercițiile fizice contribuie la reducerea stresului, influențează pozitiv somnul și cresc nivelul de energie. Mai mult decât atât, există o legătură între sport și o piele sănătoasă.

În primul rând, o rutină în ceea ce privește sportul ne poate ajuta să ne îmbunătățim sănătatea fizică. Totodată, pentru că stresul este nelipsit în viața de zi cu zi, sportul ne poate ajuta să-l gestionăm mai bine și să avem grijă de sănătatea mintală. Cand suntem activi, mintea este distrasă de la factorii de stres. În plus, sportul ne oferă energie, ceea ce ne poate ajuta să fim mai productivi.

În ceea ce privește legătura dintre sport și sănătatea pielii, aceasta nu este de ignorat. Când facem exerciții fizice, ritmul cardiac crește, ceea ce înseamnă că și fluxul sangvin crește. Astfel, oxigenul și substanțele nutritive ajung mai rapid către celulele pielii, ajutând-o să-și mențină tinerețea și suplețea. În plus, exercițiile fizice pot stimula producția de colagen, o proteină esențială pentru menținerea elasticității și rezistenței pielii, precum și pentru prevenirea liniilor fine și a ridurilor.

Hobby urile

Știința din spatele relaxării: cum ajută gimnastica minții întregul organism

Este relaxarea un privilegiu sau o necesitate? La această întrebare au răspuns oamenii de știință de-a lungul anilor. Trăim în secolul vitezei, în care timpul este limitat și, de multe ori, nu ne permite să ne destindem. Fără un program clar în fiecare zi, poate fi dificil să găsim timp de relaxare.

Însă, relaxarea este esențială atât pentru sănătatea mintală, cât și pentru cea fizică. Studiile arată că momentele de relaxare ne ajută să ne menținem inima sănătoasă, reduc stresul și tensiunea musculară, îmbunătățesc funcția cerebrală și memoria, reduc riscul de depresie, anxietate și obezitate, stimulează sistemul imunitar și ajută la ameliorarea simptomele multor afecțiuni și tulburări psihologice. Așadar, relaxarea este importantă.

De multe ori însă, poate fi dificil să găsim timp pentru a ne destinde. De aceea, e nevoie să avem o rutină de relaxare, pentru a ne deconecta de factorii de stres și a îmbunătăți calitatea somnului.

Relaxare înseamnă, în primul rând, un tratament pentru sine sau autoîngrijire, de aceea timpul pentru relaxare ar trebui prioritizat. Cheia pentru a obține starea de bine este echilibrul: un mix de timp pentru muncă, familie și prieteni, relaxare, studiu, somn, alimentație sănătoasă și exerciții fizice.

Relaxarea este esențială pentru gestionarea stresului. Când ne relaxăm, fluxul sangvin crește și ne ajută să avem o minte mai calmă și mai clară, ceea ce sprijină gândirea pozitivă, concentrarea și memoria. Relaxarea ne încetinește ritmul cardiac, reduce tensiunea arterială și ameliorează tensiunea. De asemenea, ajută digestia, deoarece absorbim nutrienții esențiali mai eficient atunci când suntem relaxați, ceea ce ajută la combaterea bolilor și a infecțiilor.

Există numeroase opțiuni de relaxare, în funcție de fiecare persoană în parte. De la citit, gătit, grădinărit sau vizionarea unui film până la meditație, yoga, drumeții sau călătorii, fiecare dintre noi trebuie să identifice modalitățile cele mai bune de relaxare.

Când suntem relaxați, întregul corp beneficiază de această stare, iar pielea nu face excepție. Dacă atunci când suntem stresați, această stare se poate manifesta pe piele sub formă de acnee, riduri și aspect tern, când suntem relaxați pielea are un aspect mai tânăr, odihnit și luminos.

În concluzie, gestionarea propriilor comportamente ne poate ajuta să ne simțim mai stăpâni pe situație și să ne concentrăm asupra lucrurilor pe care avem puterea să le controlăm. Soluția este să creăm o rutină care să adauge o structură și un sentiment de predictibilitate zilei. Chiar dacă programul poate avea de suferit în funcție de zilele săptămânii, este esențial să respectăm structurile de bază: de la orele la care ne trezim și la care mâncăm până la obiceiurile de skincare, sportive și de relaxare. Managementul stresului și prioritizarea îngrijirii de sine contribuie la bunăstarea generală.

Resurse:

https://www.verywellmind.com/the-importance-of-keeping-a-routine-during-stressful-times-4802638

https://www.weforum.org/agenda/2022/03/routines-mental-health-productivity-lifestyle/

https://www.everydayhealth.com/skin-beauty/5-reasons-maintaining-a-skin-care-routine-is-good-for-your-mental-health/

https://healthysleep.med.harvard.edu/need-sleep/what-can-you-do/good-sleep-habits

https://www.who.int/initiatives/behealthy/healthy-diet

https://beingwell.yale.edu/sites/default/files/files/2016%20July%20Momentum%20Yale.pdf

https://www.wellbeingpeople.com/2019/04/15/why-relaxation-is-so-important/

Publicat în categoria IvaStories
Etichete ,,,

Coș

0 produse

Nu ai niciun produs în coș.