Secretul pielii hidratate: 5 sfaturi pentru a preveni deshidratarea

Secretul pielii hidratate sfaturi pentru a preveni deshidratarea

Hidratarea este esențială pentru sănătatea și frumusețea pielii. Pielea, cel mai mare organ al corpului, este expusă zilnic la factori dăunători care pot deteriora bariera sa de protecție, ducând la deshidratare.
O piele bine hidratată își păstrează elasticitatea, rezistența și aspectul tânăr. Bariera hidrolipidică, formată din colesterol, acizi grași și ceramide, reține umiditatea și menține pielea sănătoasă. Când aceasta este compromisă, pielea devine ternă, descuamată și uscată.

Principalii factori care contribuie la deshidratarea pielii sunt temperaturile extreme, exfolierea excesivă, produsele agresive și umiditatea redusă.

În acest articol, îți prezentăm 5 sfaturi esențiale pentru menținerea pielii hidratate:

Cuprins

Hidratarea pielii

Folosește creme hidratante adecvate nevoilor tenului

Piele grasă

Unul dintre miturile din skincare este că persoanele care au pielea grasă nu trebuie să folosească produse hidratante în rutina zilnică, deoarece nivelul de sebum, uleiul natural al pielii care asigură hidratarea și protecția acesteia, este deja mare și nu mai este nevoie de hidratare suplimentară. De fapt, hidratarea oferă pielii un strat în plus de protecție împotriva producției excesive de ulei, așadar, deși pielea este grasă, folosirea unei creme care să ofere hidratare este esențială.

În cazul persoanelor cu pielea grasă este recomandată aplicarea unei creme hidratante ușoare, fără ulei, după spălarea feței. De pildă, Aquafil Hydra Light conține Aquaphyline, care este un inductor de hidratare ce contribuie la refacerea barierei cutanate, redă suplețea pielii uscate și agresate și restabilește senzația de confort.

Pielea uscată

Pielea uscată necesită o hidratare intensă și consistentă. Acest tip de ten are tendința de a pierde umiditatea rapid și poate prezenta senzație de strângere, descuamare sau asprime.
Optează pentru creme bogate și nutritive, cu textură mai densă, care conțin ingrediente emoliente precum unt de shea, uleiuri naturale sau ceramide. Acestea creează un strat protector pe suprafața pielii și ajută la reținerea umidității pentru perioade mai lungi de timp.

Pielea mixtă

Pielea mixtă prezintă caracteristici ale mai multor tipuri de ten: zona T (frunte, nas, bărbie) este adesea grasă, în timp ce obrajii pot fi normali sau uscați.
Pentru acest tip de piele, este recomandată o abordare echilibrată. Poți folosi o cremă hidratantă cu textură gel sau loțiune ușoară care hidratează fără să încarce pielea. În cazuri în care diferențele între zone sunt foarte pronunțate, poți aplica produse diferite: o cremă mai ușoară pe zona T și una mai hrănitoare pe obraji.

Pielea sensibilă

Pielea sensibilă reacționează ușor la factorii externi și necesită produse delicate, hipoalergenice, fără parfum și fără ingrediente iritante. Caută creme hidratante cu ingrediente calmante precum aloe vera, extract de mușețel, niacinamidă sau panthenol. Acestea hidratează pielea în același timp cu reducerea roșeții și a iritațiilor. Testează întotdeauna produsele noi pe o zonă mică de piele înainte de a le aplica pe întreaga față.

Ce este important de reținut este că pielea, indiferent de tipul acesteia, are nevoie de hidratare. Drept urmare, în cazul persoanelor cu tenul gras, hidratarea nu trebuie ignorată, ci trebuie adaptată nevoilor pielii. Astfel că, în rutina zilnică de îngrijirea a pielii, trebuie să existe și această etapă: hidratarea.

Ingrediente cheie pentru hidratare

Pentru o bună hidratare a pielii, sunt recomandate produsele de îngrijire care conțin:

  • Acid hialuronic – ajută la fixarea umidității și păstrează pielea catifelată
  • Glicerină – menține pielea hidratată și îmbunătățește bariera cutanată
  • Ceramide – contribuie la refacerea barierei cutanate și previn pierderea apei
Piele hidratata

Consumă cel puțin doi litri de apă în fiecare zi

Una dintre cele mai bune modalități de a menține pielea hidratată este prin consumul de apă, Organismul are nevoie de apă pentru a funcționa corect, iar pielea nu face excepție. Consumul a cel puțin doi litri de apă în fiecare zi ajută la menținerea pielii hidratate din interior spre exterior.

În schimb, sunt anumite băuturi care pot deshidrata pielea, de aceea este bine să fie evitate:

  • Cafeaua – poate contribui la deshidratarea pielii
  • Băuturile cu conținut ridicat de zahăr – pot face ca pielea să arate ternă și lipsită de luminozitate

Consumă zilnic fructe și legume

Anumite alimente ajută la hidratarea pielii din interior spre exterior, datorită conținutului ridicat de apă și nutrienți.

Fructe cu efect hidratant:

  • Pepenele roșu – conținut ridicat de apă și antioxidanți
  • Cireșele – bogate în vitamine și minerale
  • Pepenele galben – hidratare și nutrienți esențiali
  • Avocado – sursa de grăsimi sănătoase și vitamine

Legume care susțin hidratarea:

  • Salata verde – conținut ridicat de apă
  • Morcovii – betacaroten și vitamine
  • Cartofii dulci – antioxidanți și minerale
  • Castraveții – hidratare optimă
  • Roșiile – vitamine și antioxidanți

Aceste alimente au un conținut ridicat de apă, antioxidanți, vitamine și minerale, contribuind la menținerea pielii hidratate. Drept urmare, este important ca în dieta zilnică să fie introduse fructe și legume, astfel încât alimentația să fie una echilibrată.

Importanta hidratatarii

Evită dușurile fierbinți

Apa fierbinte poate îndepărta uleiurile naturale ale pielii, ceea ce duce la uscăciune și deshidratare. În plus, apa fierbinte poate afecta bariera naturală de protecție a pielii.

Recomandări pentru menținerea hidratării:

  • Folosește apă caldă, nu fierbinte – protejează uleiurile naturale ale pielii
  • Limitează timpul la duș la 10-15 minute – previne deshidratarea excesivă
  • Aplică o cremă hidratantă imediat după baie – ajută la reținerea umidității în piele

Folosește produse cu factor de protecție solară

O altă etapă esențială în rutina de îngrijire a pielii este protecția solară. Radiațiile ultraviolete reprezintă unul dintre principalii factori de îmbătrânire prematură a pielii. Când pielea este expusă la soare pentru mai mult timp, apar petele pigmentare, liniile fine și ridurile. În plus, pielea deshidratată este o consecință a expunerii la soare.

Recomandări pentru protecție solară:

  • Aplică cremă cu SPF în fiecare zi – inclusiv în lunile reci
  • Alege produse cu SPF 30 minim – pentru protecție eficientă
  • Optează pentru spectru larg de acoperire – pentru ca pielea să aibă parte de protecție optimă împotriva radiațiilor UVA și UVB

De aceea, inclusiv în lunile reci, aplicarea unei creme cu factor de protecție solară este necesară. Sunt recomandate produsele cu SPF 30 și spectru larg de acoperire, pentru ca pielea să aibă parte de protecție optimă.

Crema hidratantă pentru față SPF50+ – primul produs ce oferă protecție solară 360°: UVA, UVB, IR (radiațiile infraroșii) pentru pielea sensibilă uscată și deshidratată.

Crema hidratantă Sunlight Mat Dry-touch SPF50+ – fotoprotecţie cu efect uscat și antistrălucire, produs noncomedogenic destinat pielii grase cu tendință acneică.

Pe lângă aceste măsuri necesare pentru hidratarea pielii, folosirea unui umidificator poate contribui la menținerea umidității naturale a pielii. Atât iarna, cât și vara, aerul din locuință poate fi uscat, drept urmare efectele pot fi resimțite pe piele. Un umidificator poate atenua disconfortul cauzat de aerul uscat din încăpere.

Concluzie

În concluzie, o piele hidratată este o piele sănătoasă. Atât printr-un stil de viață echilibrat, cât și prin folosirea unor produse adecvate nevoilor tenului în rutina zilnică de îngrijire, pielea poate avea parte de hidratarea de care are nevoie pentru a-și păstra aspectul tânăr și radiant. Totodată, hidratarea este esențială și pentru menținerea funcției de barieră de protecție a pielii, de aceea este nevoie de o îngrijire adecvată pentru a îmbunătăți rezervele de apă și circulația apei în celulele pielii.

Resurse:

https://www.webmd.com/beauty/features/skin-hydration

https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/better-skin-in-3-days

https://skinkraft.com/blogs/articles/how-to-hydrate-your-skin

https://www.theskininstitute.org/how-to-keep-your-skin-hydrated/

Înapoi la IvaStories