Physalis este o plantă bogată în vitamine, având proprietăți antioxidante și antiinflamatoare, ce aduc numeroase beneficii sănătății generale a organismului. Extractul din fructul de Physalis este folosit atât în produsele cosmetice care ajută la tratarea acneei, cât și în cele care încetinesc procesul de îmbătrânire. Folosit ca ingredient activ vegetal, extractul din fructul de Physalis reface fibrele de colagen și protejează pielea de acțiunea nocivă a radiațiilor infraroșii și a luminii albastre.
Cuprins
Ce este Physalis?
Physalis angulata este un fruct din familia Solanaceae. Originar din țările din America de Sud (Brazilia, Peru, Columbia, Ecuador și Chile), Physalis prosperă, în prezent, în mai multe climate calde.
Fructul are forma unei cireșe sau a unei roșii cherry și nu are diametrul mai mare de 2 centimetri. Se aseamănă la gust cu anumite fructe tropicale, precum ananasului și mango, având o aromă dulce-acrișoară. Semințele fructului sunt mici și, la fel ca în cazul roșiilor, sunt comestibile.
Physalis este un fruct care poate fi consumat atât crud, cât și în preparate gătite sau sub formă de dulcețuri ori jeleuri. Este o sursă bogată de vitamina C, antioxidanți și alți nutrienți esențiali.
Extractul de Physalis angulata este folosit, datorită proprietăților sale antibacteriene și antiinflamatoare, în diferite produse cosmetice: de la creme de față și loțiuni de corp până la produse cu factor de protecție solară.
Sunlight Cremă hidratantă pentru față SPF50+ este primul produs ce oferă protecție solară 360°pentru pielea sensibilă uscată și deshidratată. Datorită filtrelor solare, a extractului din fructul de Physalis și a altor ingrediente naturale, acest produs marca Ivatherm protejează celulele pielii de efectele mutagene ale radiațiilor ultraviolete și previne îmbătrânirea prematură a pielii.
Pielea este un organ complex, care îndeplinește, în primul rând, rolul de protecție a organismului. Epiderma găzduiește tot felul de bacterii, dintre care unele benefice pentru piele. Însă, altele, precum Cutibacterium acnes (cunoscută anterior ca Propionibacterium acnes), care contribuie la apariția acneei, sunt dăunătoare organismului. Datorită proprietăților sale antibacteriene, extractul de Physalis este folosit în produsele cosmetice care contribuie la ameliorarea simptomelor acneei. De asemenea, Physalis poate reduce roșeața, mâncărimea și inflamația pielii, oferindu-i un aspect sănătos.
Proprietățile plantei Physalis
Extractul de Physalis conține, în principal, fitosteroli, lipide, vitamine și minerale. Fitosterolii sunt compuşi care se găsesc în membranele celulare ale plantelor, cu structură asemănătoare cu a colesterolului, care au efecte anticancerigene, antiinflamatoare și contribuie la susținerea sistemului imunitar.
Extractul de Physalis este folosit atât în produsele cosmetice destinate îngrijirii pielii, cât și în cele folosite pentru a menține sănătatea scalpului și a părului. Ingredientul activ reduce mătreața și induce creșterea părului.
Pe de altă parte, contribuie la încetinirea procesului natural de îmbătrânire a pielii, prin stimularea producției de colagen, proteina cu cea mai mare prezență în organismul uman. Colagenul are are rolul de a face pielea mai rezistentă și de a-i asigura elasticitatea.
Totodată, extractul de Physalis are proprietăți imunomodulatoare, influențând astfel răspunsul imun al organismului: controlează activitatea anticorpilor și împiedică celulele inflamatorii să se multiplice.
În plus, ingredientul activ reduce inflamația intradermică și reglează temperatura intradermică, oferind protecție împotriva razelor infraroșii și a luminii vizibile.
Beneficiile plantei Physalis asupra sănătății generale și a pielii
Fructul Physalis este o sursă excelentă de nutrienți esențiali pentru buna funcționare a organismului. Conține, printre altele, calciu și vitamina C, necesare pentru menținerea sănătății pielii, dar și a oaselor, precum și vitamina A, benefică pentru păstrarea sănătății oculare.
Physalis susține buna funcționare a sistemul imunitar
Physalis este o sursă alimentară bogată în vitamina C, un antioxidant care ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi dăunători, stimulând sistemul imunitar. Și, pentru că un sistem imunitar sănătos este cea mai bună metodă de apărare a corpului împotriva virusurilor și bacteriilor, care pot afecta toate organele, inclusiv pielea, este necesar ca organismul să aibă parte de aportul necesar de vitamina C, care poate fi obținut și din fructul Physalis, introdus în dietă, sau prin aplicarea locală a produselor cosmetice care conțin extractul din această plantă.
Physalis are efect anti-aging
Beneficiile pe care vitamina C le are asupra organismului sunt numeroase, contribuind, printre altele, la încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii, dar și la îmbunătățirea aspectului ridurilor și a petelor pigmentare.
De asemenea, vitamina C joacă un rol important în creșterea producției de colagen, ceea ce menține elasticitatea și fermitatea pielii și susține vindecarea rănilor. Din acest motiv, extractul din fructul de Physalis este folosit în produsele cosmetice destinate îngrijirii pielii.
Physalis contribuie la combaterea afecțiunilor însoțite de inflamație
Physalis conține steroizi naturali, numiți withanolide. Aceștia pot ajuta la combaterea afecțiunilor inflamatoare, cum ar fi artrita și lupusul.
De asemena, studiile realizate pe animale au demonstrat că extractul din coaja de Physalis a redus inflamația la șoarecii cu boala inflamatorie intestinală, care au avut niveluri mai scăzute ale markerilor inflamatori în țesuturile lor.
Totodată, oamenii de știință studiază modul în care withanolidele pot ținți și ucide anumite celule canceroase.
Physalis susține sănătatea oaselor
Consumul fructelor de Physalis contribuie la aportul zilnic de calciu. Acest mineral este esențial în formarea și menținerea masei osoase. Mai mult decât atât, calciul joacă un rol important în anumite funcții ale corpului, cum ar fi contracția musculară, reglarea ritmului cardiac și producția de hormoni.
Fructele Physalis conțin o substanță chimică numită niacină sau vitamina B3, care poate intensifica fluxul sangvin în anumite părți ale corpului. Prin urmare, fructele Physalis pot ajuta la mobilitatea articulațiilor și pot reduce durerile articulare, fiind benefice pentru persoanele care suferă de artrită.
Physalis reduce incidența anumitor tipuri de cancer
La fel ca afinele, fructele Physalis au proprietăți antioxidante, care contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire și la reducerea incidenței unor tipuri de cancer. Antioxidanții protejează și repară daunele cauzate de radicalii liberi, acele molecule asociate cu îmbătrânirea și cu anumite tipuri de boli, cum ar fi cancerul.
În plus, studiile de laborator au demonstrat că acei compuși fenolici din fructe blochează creșterea celulelor canceroase la nivelul sânului și al colonului.
Coaja fructelor are de aproape trei ori mai multă cantitate de antioxidanți decât pulpa lor. În plus, nivelurile de antioxidanți sunt foarte ridicate când fructele sunt coapte.
Physalis poate menține sănătatea oculară
Un alt beneficiu al plantei Physalis este conținutul ridicat de vitamina A, care și-a dovedit eficiența în menținerea și îmbunătățirea sănătății ochilor.
Physalis conține luteină și beta-caroten, împreună cu alți câțiva carotenoizi, cunoscuți pentru prevenirea bolilor oculare. O dietă bogată în carotenoizi diminuează riscul de a suferi de degenerescență maculară legată de vârstă, principala cauză a orbirii.
De asemenea, fiind o sursă bogată de fitosteroli şi carotenoizi, Physalis protejează pielea de acțiunea nocivă luminii albastre.
Fructul de Physalis are un conținut scăzut de calorii și grăsimi, dar este bogat în nutrienți, care contribuie la menținerea sănătății pielii și a întregului organism. Extractul folosit în produsele cosmetice reface fibrele de colagen și, datorită proprietăților antiinflamatoare, antibacteriene și antioxidante, protejează pielea de acțiunea nocivă a radiațiilor ultraviolete și a luminii albastre, reduce simptomele asociate acneei și încetinește procesul natural de îmbătrânire.