Ciuperca Chaga crește, în mod obișnuit, în țări din emisfera nordică, și a fost folosită, de-a lungul istoriei, ca medicament tradițional, pentru a stimula imunitatea, pentru a trata diabetul, anumite tipuri de cancer și boli de inimă, datorită conținutului său ridicat de antioxidanți și compuși vegetali, benefici pentru sănătate.
Cuprins
Ciuperca Chaga: scurt istoric
Denumirea latină a ciupercii Chaga este Inonotus obliquus. Aceasta este o ciupercă heterotrofă (parazită), care crește pe scoarța mestecenilor din climatele reci, cum ar fi Rusia (Siberia), Coreea, Canada de Nord și Alaska. Numită „ciuperca nemuririi“ de către șamanii ruși din Siberia, ciuperca Chaga își extrage nutrienții din straturile interioare ale scoarței copacului pe care crește.
Ciuperca Chaga are un aspect distinctiv, semănând cu o aglomerare de cărbune ars, cu o dimensiune de 25 – 40 centimetri, care iese din scoarța copacului. Cu toate acestea, interiorul dezvăluie un miez moale, de culoare portocalie.
În mod tradițional, ciuperca Chaga era mărunțită într-o pulbere fină și preparată sub formă de ceai de plante. Ulterior, extractul de ciuperca Chaga a fost folosit în suplimentele alimentare, care completează o dietă echilibrată și ajută la reducerea stresului oxidativ, la scăderea colesterolului „rău“ și la susținerea funcției imunitare. Pe lângă aceste utilizări, în prezent, extractul de ciuperca Chaga este folosit în produsele de îngrijire a pielii, fiind unul dintre ingredientele inovatoare cu numeroase beneficii pentru sănătatea cutanată.
Ciuperca Chaga: proprietăți și beneficii pentru sănătatea generală
Ciuperca Chaga este bogată în antioxidanți și compuși vegetali benefici, printre care triterpene, melanină, polizaharide, polifenoli și flavani. Conține vitamine și minerale esențiale, precum complexul de vitamine B, potasiu, calciu și zinc. Aceste substanțe nutritive contribuie la sănătatea generală și susțin buna funcționare a organismului.
Având un conținut ridicat de antioxidanți, ciuperca Chaga ajută la reducerea inflamațiilor și poate susține lupta împotriva bacteriilor dăunătoare. Inflamația este un răspuns natural al organismului la leziuni sau infecții. Inflamația cronică poate cauza anumite probleme de sănătate, inclusiv dureri cronice. Extractul de ciupercă Chaga ajută la ameliorarea simptomelor asociate cu afecțiuni inflamatorii, cum ar fi artrita, tulburările gastrointestinale și iritațiile pielii.
Totodată, datorită proprietăților sale antioxidante, ciuperca Chaga poate reduce lipoproteinele cu densitate mică (colesterolul LDL sau „colesterolul rău“). Colesterolul ridicat este un factor de risc pentru bolile de inimă. De asemenea, există dovezi științifice că ciuperca Chaga poate contribui la creșterea colesterolul HDL sau „colesterolul bun“.
Unele studii au găsit o asociere între extractul de ciupercă Chaga și scăderea nivelului de zahăr din sânge. Prin urmare, ciuperca Chaga poate ajuta la gestionarea diabetului.
Antioxidanții sunt esențiali pentru a combate radicalii liberi din organism, care pot provoca daune celulare și pot accelera procesul de îmbătrânire. Datorită nivelurilor ridicate de melanină, polifenoli și triterpene, ciuperca Chaga poate lupta împotriva radicalilor liberi, reducând stresul oxidativ și susținând bunăstarea generală.
Unul dintre cele mai notabile beneficii ale extractului de ciupercă Chaga constă în capacitatea sa de a susține sistemul imunitar. Citokinele, mesagerii chimici ai sistemului imunitar, sunt proteine care joacă un rol vital în stimularea celulelor albe din sânge, care reprezintă prima linie de apărare a sistemului imunitar împotriva unor afecțiuni. Extractul de ciupercă Chaga poate ajuta la reglarea producției de citokine, susținând sistemul imunitar, prin faptul că ajută celulele să comunice între ele. Astfel, ciuperca Chaga contribuie la combaterea infecțiilor.
Faptul că ciuperca Chaga ajuta la reglarea și echilibrarea răspunsurilor imunitare este benefic pentru persoanele cu afecțiuni autoimune sau pentru cei care caută să își îmbunătățească funcția imunitară.
Cinci beneficii ale extractului de ciupercă Chaga pentru piele
Ciuperca Chaga este o plantă „adaptogenă“, ceea ce înseamnă că are în componența sa compuși chimici care ajută organismul să se adapteze la circumstanțe stresante: temperaturi extreme (căldură, frig), infecții sau traume. Extractul de ciupercă Chaga este un ingredient inovator în produsele pentru îngrijirea pielii, având rezultate remarcabile.
Extractul de ciupercă Chaga protejează pielea
Datorită proprietăților sale antioxidante, extractul de ciupercă Chaga oferă protecție pielii împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi, responsabili cu îmbătrânirea prematură. Radicalii liberi sunt molecule instabile, care distrug fibrele de elastină și colagen, motiv pentru care apar liniile fine și ridurile.
Antioxidanții din extractul de ciupercă Chaga ajută la neutralizarea acestor radicali liberi, susținând mecanismele naturale de apărare ale pielii.
Întrucât funcția principala a pielii este de a oferi protecție organismului împotriva factorilor de mediu dăunători, aceasta se confruntă zilnic cu amenințări care pot slăbi funcția de barieră. Poluarea, radiațiile ultraviolete și temperaturile extreme sunt doar câțiva dintre factorii de stres. Introdus în rutina zilnică de îngrijire, extractul de ciupercă Chaga acționează ca un scut, protejând pielea de acești agresori externi.
Extractul de ciupercă Chaga hrănește și hidratează pielea uscată
Când pielea este bine hidratată, este radiantă și are un aspect tânăr și sănătos. Hidratarea corespunzătoare previne uscarea, descuamarea și apariția liniilor fine și a ridurilor, prin îmbunătățirea elasticității și fermității. Totodată, când pielea este hidratată, protecția împotriva factorilor de mediu este mai bună, iar procesul de regenerare celulară se realizează mai rapid.
Extractul de ciupercă Chaga este bogat în vitamine și minerale, care ajută la menținerea umidității în piele, îmbunătățind nivelul de hidratare.
Folosirea cu regularitate a produselor dermatocosmetice care conțin extract de ciupercă Chaga oferă pielii nutrienții necesari pentru a-și menține fermitatea, suplețea și hidratarea cât mai mult timp.
Extractul de ciupercă Chaga previne și combate semnele îmbătrânirii
Îmbătrânirea este un proces inevitabil, însă apariția primelor semne poate fi întârziată, printr-un stil de viață echilibrat și o rutină corectă de îngrijire a pielii.
Extractul de ciupercă Chaga este bogat în antioxidanți, care ajută la combaterea stresului oxidativ și la prevenirea apariției liniilor fine, a ridurilor și a petelor pigmentare, care se ivesc odată cu înaintarea în vârstă.
Totodată, extractul de ciupercă Chaga stimulează producția de colagen și menține nivelul de elastină, două dintre proteinele esențiale ale pielii, care îi oferă fermitate și elasticitate. Pe măsură ce trec anii, producția lor scade, în mod natural, ceea ce duce la lăsarea pielii, precum și la schimbări la nivelul texturii și nuanței.
Datorită faptului că previne deteriorarea fibrelor de colagen și elastină și stimulează producția lor, extractul de ciupercă Chaga combate semnele îmbătrânirii, îmbunătățind textura și nuanța și oferind pielii un aspect tânăr și radiant.
Adaugă în rutina zilnică:
Crema contur de ochi regenerantă din gama ivaRG – formulată pentru a diminua liniile fine și ridurile, prin stimularea sintezei de colagen și elastină, dar și pentru a reduce cearcănele și pungile de sub ochi, prin îmbunătățirea microcirculației. Conține extras de ciupercă Chaga, dar și acid hialuronic cu masă moleculară mică, extras de Swiss Pine, Lactobacillus Ferment șiapă termală Herculane. Se aplică pe pielea delicată din jurul ochilor în fiecare dimineață, înainte de ivaRG Cremă de zi regenerantă SPF30, și în fiecare seară, înainte de ivaRG Cremă de noapte regenerantă.
Extractul de ciupercă Chaga reduce inflamațiile și calmează pielea iritată
Afecțiunile pielii, cum ar fi eczema, psoriazisul și acneea, pot provoca inflamații și iritații. Unul dintre beneficiile extractului de ciupercă Chaga pentru piele este că inhibă mediatorii proinflamatori, reducând roșeața și calmând pielea.
Atunci când organismul se luptă cu o afecțiune, inflamația acționează ca un mecanism de apărare împotriva infecției. Cu toate acestea, uneori, inflamația poate afecta buna funcționare a organismului.
Extractul de Chaga poate ajuta la prevenirea producției de citokine dăunătoare, reducând inflamația din organism. Interleukinele sunt citokine proinflamatoare foarte active, fiind proteine secretate de celulele sistemului imunitar în timpul răspunsului imun. Extractul de ciupercă Chaga reduce producția interleukinelor și ajută la calmarea pielii.
Extractul de ciupercă Chaga luminează și uniformizează nuanța pielii
Nuanța neuniformă a pielii și petele pigmentare reprezintă o problemă, în special, după vârsta de 30 de ani. Din cauza expunerii la soare și a distrugerii fibrelor de colagen și elastină, apare hiperpigmentarea. Extractul de ciupercă Chaga conține compuși care ajută la iluminarea pielii și la uniformizarea sa.
Extractul de ciupercă Chaga este un ingredient cu numeroase beneficii pentru sănătatea pielii. Având proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și de hidratare a pielii, extractul de ciupercă Chaga previne semnele îmbătrânirii, are efect calmant asupra pielii iritate și ameliorează roșeața, fiind unul dintre ingredientele inovatoare în industria de îngrijire a tenului.
Resurse:
https://www.medicalnewstoday.com/articles/318527#lowering-cholesterol
htps://health.clevelandclinic.org/chaga-mushroom-benefits/
https://www.healthline.com/nutrition/chaga-mushroom
https://www.webmd.com/diet/health-benefits-chaga-tea
https://www.learnskin.com/articles/chaga-mushroom-benefits-for-skin