Swiss Pine Extract: 5 beneficii pentru piele

Swiss Pine Extract: 5 beneficii pentru piele


Swiss Pine (Pinus cembra) este un conifer care se găsește, în mod tradițional, în pădurile din Alpii europeni. Pinul elvețian are o istorie bogată și proprietăți benefice pentru sănătate.

Pinul elvețian, supranumit „regele Alpilor“, crește la altitudini de peste 1.500 metri și rezistă la condiții de mediu dificile, având, în același timp, un rol important în ecosistemele alpine. Sistemul său de rădăcini extinse ajută la stabilizarea solului, prevenind eroziunea pe pantele abrupte. Totodată, sub coroana lui sub formă de piramidă, care atinge înălțimi de până la 25 de metri, își găsesc adăpost diverse specii de păsări, iar conurile sale servesc drept sursă de hrană vitală pentru animale sălbatice.

Datorită adaptabilității la condiții extreme, pinul elvețian supraviețuiește până la o mie de ani. Scoarța brun roșiatică este ușor de distins, iar acele sale, dispuse în mănunchiuri de cinci, sunt de un verde intens, chiar și în timpul celor mai aspre ierni.

De-a lungul timpului, pinul elvețian a fost apreciat pentru durabilitatea, versatilitatea și aroma sa unică. Lemnul este utilizat pentru confecționarea mobilierului, a parchetului, dar și pentru sculpturi arhitecturale, specifice zonelor alpine.

Totodată, a câștigat popularitate în diverse domenii, precum îngrijirea pielii, aromaterapie și medicină tradițională.

Swiss Pine Extract este obținut din lemnul, acele și conurile de pin elvețian. Extractul rezultat este o formă concentrată a componentelor bioactive ale arborelui, inclusiv uleiuri esențiale, compuși fenolici și antioxidanți.

Extractul de pin elvețian este folosit în aromaterapie, pentru a atenua nivelul de stres și a oferi un somn odihnitor, având efecte calmante și relaxante. Totodată, extractul de Swiss Pine are efecte pozitive asupra sănătății respiratorii, contribuind la ameliorarea simptomelor asociate cu afecțiunile respiratorii, cum ar fi răceala, tusea și congestia sinusurilor.

Extractul de pin elvețian este recunoscut și pentru potențialul său de a stimula și întări sistemul imunitar. Proprietățile antimicrobiene ale extractului Swiss Pine oferă protecție împotriva microorganismelor dăunătoare și susțin funcția imunitară, sprijinind astfel mecanismele naturale de apărare ale organismului.

Nu în ultimul rând, extractul de pin elvețian este folosit în industria dermatocosmetică, datorită beneficiilor pe care le are asupra sănătății pielii.

Extract de pin elvetian

Swiss Pine Extract: calmează pielea și reduce inflamația

Swiss Pine Extract conține pinosilvină, recunoscută pentru reducerea inflamației prin

mai multe căi biologice. Pe de o parte, inhibă mediatorii inflamatori și, pe de altă parte, neutralizează radicalii liberi și oxidanții.

Extractul de pin elvețian este benefic pentru ameliorarea disconfortului cauzat de diverse afecțiuni ale pielii, precum eczema și rozaceea.

Inflamația se referă la răspunsul imunitar al organismului la diverși stimuli și se poate manifesta prin diferite forme: roșeață (eritem), umflături, mâncărimi (prurit) și disconfort la nivelul pielii.

Cauzele inflamației sunt multiple: reacțiile alergice, ca urmare a expunerii la alergeni, contactul cu substanțe chimice agresive, infecțiile bacteriene, virale sau fungice, afecțiunile autoimune (psoriazis, lupus), dar și factorii de mediu.

Swiss Pine Extract: reduce puternic și vizibil roșeața

Proprietățile antiinflamatoare ale extractului Swiss Pine ajuta la reducerea roșeții cu 40% după 56 de zile.

Efectul calmant a fost evaluat pe 10 subiecți cu roșeață pe față. Voluntarii au aplicat o emulsie cu Swiss Pine Extract pe jumătate de față și placebo pe cealaltă jumătate, pe o perioadă de 56 de zile.

Totodată, extractul Swiss Pine stimulează reînnoirea celulelor, sporind capacitatea pielii de a se repara. Astfel, pielea va avea o textură mai netedă și uniformă. În plus, extractul de pin elvețian contribuie la vindecarea cicatricilor și a altor imperfecțiuni ale pielii.

Swiss Pine Extract: estompează petele pigmentare

Odată cu înaintarea în vârstă și din cauza expunerii la soare, apare hiperpigmentarea, respectiv pete închise la culoare (pete pigmentare) ce pot fi sub forma unor puncte, răspândite pe zone mici, sau pot acoperi suprafețe mari ale corpului.

Extractul Swiss Pine contribuie la estomparea hiperpigmentării, redându-i pielii luminozitatea naturală și aspectul tânăr.

Un studiu in vivo pe 22 de subiecți, cu vârste cuprinse între 43 și 63 ani, care aveau pete de vârstă și neregularități de culoare ale pielii, a arătat că luminozitatea pielii a crescut cu 2,8%, după 56 de zile. Voluntarii au aplicat o emulsie cu Swiss Pine Extract pe jumătate de față și placebo pe cealaltă jumătate.

Adaugă în rutina zilnică de îngrijire a pielii:

  • ivaRG Cremă de zi regenerantă SPF30-formulată cu Swiss Pine Extract, acid hialuronic cu masă moleculară mică, extract din prună Kakadu, Lactobacillus Ferment, filtre solare și apă termală Herculane. Reduce liniile fine, ridurile și petele pigmentare, crește fermitatea și luminozitatea pielii, echilibrează microbiomul pielii, asigură protecție solară ridicată și previne fotoîmbătrânirea.
  • ivaRG Cremă contur de ochi regenerantă – formulată cu Swiss Pine Extract, acid hialuronic cu masă moleculară mică, extract de ciupercă Chaga, Lactobacillus Ferment și apă termală Herculane. Acționează asupra ridurilor din jurul ochilor, pungilor și cearcănelor.
Swiss Pine Extract Ivatherm

Swiss Pine Extract: protejează pielea

Extractul de pin elvețian este o sursă puternică de antioxidanți, acele substanțe care pot preveni sau întârzia deteriorarea celulară. Principalul rol al antioxidanților este că oferă protecție pielii împotriva radicalilor liberi, care sunt molecule instabile produse de organism ca reacție la presiunile mediului înconjurător (radiații ultraviolete, poluanți, temperaturi extreme). În momentul în care nivelul radicalilor liberi este prea ridicat, apare stresul oxidativ. Acest proces poate declanșa deteriorarea celulelor și cauzează îmbătrânirea prematură a pielii.

Prin neutralizarea radicalilor liberi, extractul de pin elvețian ajută la prevenirea degradării fibrelor de colagen, principala proteină structurală a pielii, care îi oferă elasticitate și fermitate.

Swiss Pine Extract: previne îmbătrânirea prematură

Datorită proprietăților antioxidante, extractul de pin elvețian acționează ca un scut împotriva factorilor de mediu dăunători, contribuind la reducerea daunelor cauzate de radiațiile ultraviolete și de poluanții din mediul înconjurător. Principala cauză a îmbătrânirii premature este expunerea prelungită la soare.

Totodată, unele studii susțin că extractul de pin stimulează producția de colagen, contribuind la îmbunătățirea elasticității pielii și la reducerea aspectului liniilor fine și al ridurilor.

Așadar, Swiss Pine Extract se numără printre ingredientele naturale cu numeroase beneficii asupra pielii, dar și a sănătății generale. Introdus în rutina zilnică, extractul de pin elvețian protejează pielea, previne îmbătrânirea prematură și estompează petele pigmentare. Astfel, pielea devine mai luminoasă și are un aspect tânăr.

Publicat în categoria IvaStories
Etichete , ,

Coș

Nu ai niciun produs în coș.