Ce Este Acneea Corporală: Cauze, Tipuri, Tratament, Produse Recomandate

Ce Este Acneea Corporală: Cauze, Tipuri, Tratament, Produse Recomandate


Chiar dacă nu este la fel de vizibilă ca acneea feței, acneea corporală poate reprezenta o adevărată provocare. Totuși, cu principii de îngrijire adecvată, tratament dermatologic și utilizarea de produse potrivite, acneea corporală poate fi ținută cu succes sub control.

Acest articol te va ajuta să înțelegi cauzele și factorii de risc care duc la apariția acneei corporale, pentru a putea preveni sau gestiona mai bine această afecțiune.

Ce este acneea corporală?

Acneea corporală este o boală inflamatorie cronică destul de comună, care interesează foliculul pilosebaceu, în mod similar cu acneea de la nivelul feței. Statisticile arată faptul că undeva la jumătate (48-52 %) din persoanele care suferă de acnee a feței au și leziuni pe corp.

Adolescenții și adulții deopotrivă se pot confrunta cu leziuni acneice, cu o predominanță a acneei corporale la sexul masculin.

Acneea trunchiului apare în proporții diferite pe zone ale corpului, precum:

  • Partea superioară a spatelui – 52%
  • Torace anterior (piept) – 30%
  • Zona lombară – 22%
  • Umeri și brațe – 16%
  • Cervical – 8%

Referință: Woo YR, Kim HS. Truncal Acne: An Overview. J Clin Med. 2022 Jun 24

Acneea corporală se manifestă prin apariția a diferite tipuri de leziuni acneice care pot coexista sub mai multe forme, în funcție de gradul de severitate a bolii:

  • Comedoane închise: puncte albe

  • Comedoane deschise: puncte negre

  • Papule și pustule: coșuri

  • Noduli și leziuni chistice: leziuni mari, mai profunde și dureroase

Pe lângă impactul estetic nedorit, dacă nu sunt tratate corespunzător și la timp, leziunile acneice pot provoca pete hiperpigmentare postinflamatorii și cicatrici extrem de greu de gestionat ulterior.

Care sunt cauzele si factorii de risc pentru acnee corporala

Care sunt cauzele apariției acneei corporale?

Cauzele care duc la apariția acneei corporale sunt, în general, considerate a fi similare cu cele care determină acneea feței:

  • Secreția excesivă de sebum: de către glandele sebacee sub stimulare hormonală.

  • Hiperkeratoza foliculară: celulele moarte ale pielii se acumulează și blochează foliculii piloși (porii), împiedicând eliminarea naturală a sebumului.

  • Inflamația cronică: care apare datorită blocării foliculilor.

  • Colonizarea unităților pilosebacee cu bacterii: Cutibacterium acnes se dezvoltă în exces întreținând inflamația.

Până la urmă acneea vulgară (comună) este o singură boală, dar are câteva particularități în funcție de localizarea leziunilor (pe față sau pe trunchi).

Care sunt factorii de risc pentru apariția acneei corporale?

Există mai mulți factori care pot crește riscul de a dezvolta acnee corporală, dintre care unii pot fi influențabili:

  • Factorul genetic: nu poate fi modificat și reprezintă o predispoziție moștenită de a dezvolta acnee corporală. Adică, dacă ai un istoric familial de acnee, șansele să dezvolți și tu această afecțiune sunt mai mari.

  • Dezechilibre hormonale: adolescența, sarcina, sindromul ovarelor polichistice sau folosirea anumitor medicamente pot provoca dezechilibre hormonale care pot determina apariția leziunilor de acnee.

  • Transpirația excesivă: este un factor important care întreține acneea trunchiului.

  • Stresul: un nivel crescut de stres psiho-emoțional poate declanșa eliberarea de hormoni care stimulează producția de sebum și o stare generală de inflamație.

  • Dietă dezechilibrată: microbiota intestinală este strâns legată de cea a pielii, iar consumul de alimentele foarte rafinate, bogate în zahăr și grăsimi pot influența producția de sebum și inflamația.

  • Utilizarea de produse cosmetice nepotrivite: care fie au ingrediente active nepotrivite, fie au o textură prea bogată și pot bloca porii, ducând la apariția de leziuni acneice retenționale (comedoane).

Ce alte simptome sunt asociate cu acneea corporală?

De regulă, leziunile acneice sunt simptomatice mai mult la nivel psihologic, din cauza aspectului inestetic pe care îl conferă.

Însă, pe lângă scăderea stimei de sine, a lipsei de încredere și uneori chiar a depresiei, acneea corporală poate fi însoțită de următoarele simptome:

  • Durere: în cazurile severe, nodulii și leziunile chistice pot fi dureroase.

  • Mâncărime sau iritație: în cazul spatelui, unde există un nivel mai ridicat de fricțiune, pielea afectată poate fi sensibilizată.

  • Cicatrici și pete pigmentare: pot apărea după orice leziune acneică, mai ales dacă acestea sunt manipulate.

  • Suprainfecție: pot apărea secreții purulente și cruste galbene în momentul suprainfectiei bacteriene a leziunilor acneice.

Câte tipuri de acnee corporală există?

La fel ca și în cazul acneei feței, există mai multe tipuri de leziuni acneice care se intrică, dar în funcție de predominanța unui tip de leziuni, sunt recunoscute câteva forme clinice:

  • Acnee comedoniană: forma mai ușoară, în care majoritar apar puncte negre și albe.

  • Acnee papulo-pustuloasă: formă moderată de boală, în care se întâlnesc cel mai des leziunile general cunoscute drept coșuri.

  • Acnee nodulo-chistică: formă severă, cu leziuni profunde, dureroase.
Tipuri de acnee corporala si tratament

Pe cine poate afecta acneea corporală?

Din păcate, acneea corporală poate afecta persoane de orice vârstă, dar este mai frecventă la adolescenți și adulți tineri, vârste la care sunt mai frecvente fluctuațiile hormonale.

Totuși, și persoanele de peste 30 de ani pot suferi de această afecțiune, mai ales femeile cu sindromul ovarelor polichistice sau cele însărcinate.

De asemenea, persoanele care fac sport sau activități care implică transpirație abundentă sunt mai susceptibile la dezvoltarea leziunilor de acnee corporală.

Cum se poate trata acneea corporală?

Tratarea acneei corporale presupune o combinație între tratamentul dermatologic, adoptarea unui stil de viață echilibrat și sănătos și o îngrijire adecvată a pielii prin produse dermatocosmetice.

Iată câteva metode eficiente pentru a ține sub control acneea corporală:

  1. Consult dermatologic: este esențial să consulți un specialist de la primele semne de boală, pentru a primi un plan de tratament personalizat. Astfel acneea va fi activă mai puțin timp și vei minimiza riscul de pete pigmentare și cicatrici postacneice.

  2. Igienă riguroasă: este importantă spălarea zilnică a pielii, mai ales după sport sau activități care presupun transpirație abundentă. Ideal dușul va fi realizat cu un gel de curățare blând, special formulat pentru pielea cu tendință acneică, care să ajute la îndepărtarea excesului de sebum și a celulelor moarte.

  3. Exfoliere: utilizarea unui produs cu rol exfoliant o dată pe săptămână poate preveni blocarea foliculilor piloși și apariția leziunilor acneice.

  4. Produse topice: Cremele și loțiunile care conțin ingrediente active precum zincul, acidul glicolic, acidul salicilic, peroxidul de benzoil sau retinoizii ajută la curățarea porilor, la scăderea secreției de sebum, la regenerarea celulară și la reducerea inflamației.

  5. Tratamente orale: în cazuri severe și atent selecționate, medicul dermatolog poate recomanda tratament sistemic (cu pastile) cu derivați de vitamina A, antibiotice sau medicamente hormonale pentru a controla acneea corporală.

Există metode de prevenție pentru acneea corporală?

Da, acneea corporală poate fi prevenită prin adoptarea unor obiceiuri sănătoase de îngrijire a pielii precum:

  • Dușuri după activitățile fizice: curățarea pielii imediat după un episod de transpirație ajută la prevenirea ocluziei foliculilor piloși.

  • Îmbrăcăminte lejeră, din fibre naturale: evită hainele strâmte, sintetice care pot irita pielea și agrava acneea.

  • Schimbarea frecventă a prosoapelor și a lenjeriei de pat: prosoapele și lenjeria de pat constant curate reduc acumularea de bacterii și sebum la nivelul pielii.

  • Produse non-comedogenice: alege produse de îngrijire a pielii, special concepute pentru piele cu acnee, care nu blochează porii.

Cum te pot ajuta produsele Ivatherm în tratarea acneei corporale?

Produsele Ivatherm sunt formulate cu ingrediente active eficiente, dar blânde cu pielea, ajutând la refacerea echilibrului pielii fără a o irita sau usca excesiv.

Ivatherm oferă gama de produse Ivapur, special create pentru pielea cu hipersecreție de sebum și predispusă la acnee.

Iată câteva produse care pot fi de ajutor în tratarea acneei corporale:

Ivapur Gel de Curățare Purifiant

Acest gel de curățare vine cu avantajul că poate fi utilizat atât pe față, cât și pe corp, îndepărtează inclusiv machiajul și pentru că face spumă poate fi utilizat și pe post de spumă de ras în cazul persoanelor de sex masculin care se confruntă cu acnee.

În ceea ce privește acneea corporală, Ivapur Gel de Curățare Purifiant ajută curăță eficient pielea fără să o usuce și reglează secreția de sebum, oferind o senzație de prospețime și confort pielii. De asemenea, are proprietăți antibacteriene (Propionibacterium acnes, Staphylococcus epidermidis) și antiinflamatorii.

Este disponibil în 2 cantități, 250 mL și respectiv 500 mL, ultimul fiind prevăzut cu o pompiță dozatoare pentru a face mai facilă utilizarea.

Ingrediente cheie:

  • Zincidone – un ingredient dublu activ, cu acțiune antiseboreică și antibacteriană.
  • Ulei esențial de ienupăr roșu – un ingredient natural, cunoscut pentru proprietățile sale antiseptice, antibacteriene și antiinflamatoare.
  • Glicerină naturală vegetală – atrage și menține apa la nivelul pielii, pentru un efect hidratant.
  • Apa Termală Herculane – are proprietăți calmante și un efect protector asupra microbiomului pielii.

Ivapur Exfoliant Purifiant Delicat

Acesta elimină impuritățile și celulele moarte în mod delicat, cu o foarte bună toleranță. Exfoliază blând straturile de celule moarte, fără a produce iritații și fără a sensibiliza pielea.

Produsul se aplică pe pielea umedă, se masează ușor cu vârful degetelor și se clătește cu apă din abundență.

Ingrediente cheie:

  • Microparticule exfoliante – au o duritate medie, sunt inerte din punct de vedere chimic și asigură o exfoliere mecanică blândă, potrivită inclusiv pielii sensibile.
  • Acid Glicolic – stimulează reînnoirea celulară.
  • Zincidone – efect antiseboreic și antibacterian dar în același timp reface și funcția de barieră cutanată.
  • Apa Termală Herculane – bogată în minerale și oligoelemente, cu efect de combatere a iritațiilor.
Publicat în categoria IvaStories

Coș

Nu ai niciun produs în coș.