Experții Ivatherm
Dr. Rucsandra Hurezeanu
CEO și Fondator Ivatherm
Dr. Rucsandra Hurezeanu a studiat medicina, are un doctorat în boli infecțioase, un MBA la ESCP Franța și un EMBA la ASSEBUS România. După o experiență de 7 ani în industria farmaceutică în marketing și vânzări, în 2005 creează primul brand de dermatocosmetice din România - Ivatherm, recomandat de medicii dermatologi.
Dr. Rucsandra Hurezeanu face mentorat pentru antreprenori în cadrul mai multor asociații, este membru al juriului în concursul Antreprenorul Anului organizat de EY. În 2021 a fost desemnată de către mediul de business pe locul 19 între cei mai admirați CEO din România. Ea este astăzi Vicepreședintele Organizației Patronale a Industriei Cosmetice.
Produsul favorit
Curăță delicat orice tip de piele, chiar și cea mai sensibilă.
Aquafil Hydra Spumă Demachiantă
ADAUGĂDr. Dan Captaru
Director Medical Ivatherm
Dr. Dan Captaru a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca în 1991, fiind de asemenea licențiat în Anatomie Patologică din 1996, la aceeași universitate. Ulterior și-a completat studiile cu un MBA la ASSEBUS Bucharest, Kennesaw State University Atlanta. După ce a activat o perioadă ca medic la Spitalul Județean Cluj, a optat pentru industria farmaceutică unde a lucrat mai bine de 10 ani. În prezent, Dr. Captaru este responsabil cu studiile clinice dedicate produselor Ivatherm, fiind la curent cu inovațiile din dermatocosmetică. Este de asemenea trainer și speaker pentru angajații companiei și partenerii români și internaționali.
Diana Grăjdan
Director Vânzări Ivatherm
Diana Grăjdan a absolvit Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” în 1994. A devenit farmacist specialist în farmacie generală în 1996, după rezidențiatul efectuat la Spitalul Clinic Fundeni, iar din 2002 este farmacist primar. A profesat ca farmacist șef și a lucrat în industria farmaceutică 5 ani înainte de a se alătura echipei Ivatherm, chiar din 2005, ca Director de Vânzări Național.
Mihaela Ploscar
Marketing Director Ivatherm
Mihaela Ploscar a absolvit Facultatea de Știinte Economice si Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Transilvania din Brașov, punându-și în practică cunoștințele obținute la masterul de Relații Economice Internaționale ca reprezentant de vânzări în Japonia 7 ani. În 2012, după experiența asiatică, a făcut cunoștință cu industria dermatocosmeticelor ca reprezentant medical Ivatherm și a evoluat în diverse poziții de la Brand Manager la Director de Marketing și Vânzări pentru Orientul Mijlociu, iar astăzi conduce echipa de Marketing România.
Produsul favorit
Raluca Hagiu
Director de Comunicare & PR Ivatherm
Raluca Hagiu a studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București și are 21 de ani de experiență în presă. A ocupat poziția de redactor-șef timp de 17 ani, a lansat pe piață publicația Bolero și a condus cu succes revista Unica, cel mai vândut titlu din segmentul său mulți ani la rând. Raluca Hagiu face parte din echipa Ivatherm din 2021, este pasionată de frumusețea 360°- trup, minte, suflet, și urmărește cu interes noutățile din domeniu.