Ivatherm

Dr. Rucsandra Hurezeanu: „De ce fac ceea ce fac?”

blog rucsandra

Povestea mea începe la Târgu Mureș. M-am născut într-o famile de medici și farmaciști, în orașul cu o singură Universitate pe vremea aceea, cea de Medicină. După liceu, nu e greu de ghicit, am ales să studiez medicina. Tatăl meu era un bărbat elegant, pedant, îmbrăcat impecabil în costum alb de spital, cu charisma și autoritatea medicului. Îmi doream să fiu ca el…

După facultate am fost inspirată să urmez modelul mamei mele, una dintre primele femei antreprenoare din România cu afaceri în retail, distribuție și producție de medicamente, o femeie vizionară, optimistă și extrem de curajoasă. Pasiunea mea pentru cosmetice începe din copilărie, când intram pe ușa farmaciei și o urmăream pe mama preparându-și în laborator propriile creme. Toate prietenele ei și mătusile mele le foloseau.

Mult mai târziu, la Paris, unde am studiat marketingul farmaceutic, am început pentru prima dată să am pielea foarte sensibilă. Prietenele mele, Sophie și Nassima, doctorițe și ele, m-au sfătuit să folosesc dermatocosmetice, produse de farmacie, hipoalergenice, fără parfum, testate pentru a nu produce alergii.

Am descoperit atunci pe rafturile lor de acasă, mărci franceze de cosmetice cu apă termală, calmantă și antiiritantă pentru piele. Ulterior, în munca mea, am devenit conștientă de impactul creșterii numărului de persoane cu piele sensibilă și alergii și mi-am dorit să creez produse care să trateze problemele pielii.

Cum țara noastră e cunoscută și recunoscută pentru izvoarele ei termale și minerale, am început să caut și să analizez compoziția apelor termale din România. Am găsit la Herculane un izvor termo-salin cu o compozitie unică, foarte bogată în minerale și oligoelemente. După nenumarate studii clinice care demonstrează efectul calmant și antiritant pentru piele al apei termale, în 2005, am creat Ivatherm – prima marcă românească de dermatocosmetice dedicată pielii sensibile. Toate produsele Ivatherm conțin apă termală Herculane și coctailuri de ingrediente active inovatoare adaptate nevoilor pielii.

Dermatologii cu care lucrăm astăzi au făcut nenumărate studii clinice care demonstrează beneficiile apei termale Herculane, ingredientul principal al produselor noastre.

Acum a doua cea mai mare piață pentru produsele Ivatherm este China. Pielea sensibilă este foarte des întalnită la ei, mai ales din cauza poluării. 80% din vânzările noastre în China sunt sprayuri cu apă termală Herculane. De câte ori sunt în Shanghai, la toate sedințele cu partenerii mei chinezi, în pauza de cafea, bărbați și femei, ne răcorim cu apă termală Herculane, calmantă si antiiritantă. E o cultură a apei foarte interesantă în Asia și există multe ritualuri în jurul apei. Tot în Asia, în Filipine, intrând pe ușa partenerului nostru actual, Eyskin, pentru prima dată, Ruby, o filipineză de origine chineză, excentrică, fină, elegantă, pasionată de dans și proprietara multor clinici de medicină estetică îmi spune: Ah.. mă strânge fața, nu pot să pun nimic pe ea.. o sa încerc apa voastră dacă îmi face bine, vă distribuim brandul!

Și așa s-a întâmplat.

Astăzi vindem produsele Ivatherm, mai ales apa termală Herculane, în toate clinicile Flawless din Filipine.

Dorința și motivația mea este să ofer femeilor tratamente inovatoare, eficiente și sigure, prescrise de medicii dermatologi.

Ivatherm este un brand modern, cu și pentru femei. Ne dorim să fim în fiecare zi aproape de voi, părerile voastre contează pentru noi.

Exit mobile version