Ivatherm

Cinci ingrediente care nu trebuie să lipsească din rutina de îngrijire din timpul iernii

Ingrediente in rutina de ingrijire iarna

Cum întâmpinăm un nou sezon atunci când ne dorim o piele sănătoasă pe tot parcursul anului? Adaptăm rutina de îngrijire la noile condiții meteorologice, prin punerea accentului pe ingrediente care hidratează pielea în profunzime. Totuși, două lucruri rămân la fel: tipul tău de ten și ordinea utilizării produselor.

Vremea neprietenoasă, cu vânt, frig și umiditate scăzută, afectează pielea și o face să fie mult mai expusă la deshidratare și uscare. Acest fenomen apare din cauza faptului că pielea pierde apă și lipide, iar fluxul de sânge este mult mai redus. Prin urmare, ajung mai puțini nutrienți și oxigen la nivelul epidermei decât în mod normal. De aceea, pentru a contracara efectele temperaturilor scăzute, dar și ale aerului uscat din interiorul locuinței, este necesar să venim din exterior cu ajutor, respectiv cu produse cosmetice bazate pe ingrediente cu multiple beneficii pentru piele.

În cele ce urmează, descoperă ingredientele cu ajutorul cărora îți menții pielea protejată și frumoasă pe tot parcursul iernii:

Acidul hialuronic

Acidul hialuronic este o polizaharidă și una dintre principalele componente ale matricei extracelulare, care, în mod natural, se regăsește la nivelul ochilor, articulațiilor și pielii. Acesta are rolul de a menține hidratarea în țesuturi, dar contribuie și la sinteza colagenului. Însă, pe măsură ce înaintăm în vârstă, producția naturală de colagen și de acid hialuronic scade, iar pielea își pierde elasticitatea și devine mai deshidratată.

Testează crema de zi regenerantă IvaRG, cu SPF 30, pe bază de acid hialuronic și vitamina C, care ajută la îmbunătățirea semnelor vizibile ale îmbătrânirii.

Ce beneficii are acidul hialuronic pentru piele?

Din fericire, toate aceste efecte negative asupra pielii, determinate de înaintarea în vârstă și de factorii de mediu, pot fi combătute cu ajutorul produselor cosmetice pe bază de acid hialuronic. Adăugarea în rutina zilnică a unor produse de îngrijire cu acid hialuronic și a unor suplimente nutritive care stimulează sinteza acestuia pot reduce semnificativ aceste aspecte de la nivelul pielii.

Acidul hialuronic are capacitatea de a reține de o mie de ori greutatea sa în apă, ceea ce înseamnă că pielea se menține hidratată timp îndelungat. Pe lângă acest efect, iată cum te mai poate ajuta acidul hialuronic atunci când îl folosești constant:

Cum se utilizează acidul hialuronic pe piele?

Acidul hialuronic se regăsește în majoritatea produselor cosmetice pentru hidratare, sub formă de creme, fiole sau serumuri. Totuși, deoarece rolul lui este asigurarea hidratării pielii prin reținerea apei, și nu hidratarea propriu-zisă a țesuturilor, acidul hialuronic trebuie folosit împreună cu alte produse cosmetice. Pentru ca moleculele lui să rețină apa, este indicat să folosești un serum cu acid hialuronic după utilizarea unei creme lejere de hidratare sau îl poți aplica direct pe tenul umed.

Află de aici totul despre acidul hialuronic și beneficiile lui pentru organism.

Ceramidele

Un alt ingredient cheie în produsele cosmetice, cu rol de hidratare a pielii, sunt ceramidele. Ele sunt un tip de lipide regăsite în mod natural în epidermă, într-o proporție de 50%, care contribuie la menținerea funcției sale de barieră. Cu alte cuvinte, datorită lor, pielea este protejată în fața daunelor provocate de poluare, temperaturi scăzute, frig și soare. Totuși, nivelul lor scade pe măsură ce înaintăm în vârstă, iar pielea devine mai sensibilă, se usucă mai ușor și este mai predispusă iritațiilor și infecțiilor. Pentru a le menține la un nivel normal, este important să consumăm alimente precum cartofi dulci, soia, grâu, orez și porumb și să introducem în rutina de îngrijire zilnică produse pe bază de ceramide.

Ce beneficii au ceramidele pentru piele?

Indiferent de tipul tău de ten, ceramidele acționează ca un scut împotriva factorilor externi și sunt benefice pentru piele. Singurul lucru de care trebuie să ții cont atunci când achiziționezi produse pe bază de ceramide este în legătură cu textura acestora, mai ales în cazul cremelor. Spre exemplu, un ten gras va reacționa mai bine la cremele cu o textură ușoară, chiar sub formă de gel, în timp ce un ten uscat are nevoie de creme cu o textură densă. Iată ce roluri și beneficii au ceramidele în ceea ce privește sănătatea pielii tale, în sezonul rece:

Descoperă aici cum te pot ajuta ceramidele să amâni îmbătrânirea prematură a pielii.

Cum utilizăm ceramidele?

Pe timpul iernii, indiferent de tipul tău de ten, poți introduce în rutina de îngrijire produse cu ceramide, de la geluri de curățare și creme la serumuri și măști de hidratare. Cu excepția măștilor, toate produsele se utilizează zilnic, conform instrucțiunilor de pe ambalaje. Totuși, în ceea ce privește ordinea folosirii lor, trebuie să începi cu gel de curățare, urmat de un serum și de o cremă sau o loțiune hidratantă.

Niacinamida

Niacinamida, cunoscută și sub denumirea de vitamina B3 sau nicotinamidă, este o formă de vitamină B solubilă în apă. Aceasta a devenit un ingredient popular în industria cosmetică, deoarece are multiple beneficii asupra pielii, mai ales în cazul afecțiunilor precum acneea și rozaceea. În mod normal, niacina, cunoscută sub numele de vitamina B3, se regăsește în alimente precum carne, pește, lapte, ouă și legume verzi. Niacinamida, în schimb, este versiunea topică a vitaminei B3, pe care o regăsim în multe produse cosmetice și ajută la îmbunătățirea aspectului general al pielii.

Ce beneficii are niacinamida pentru piele?

Fie că te confrunți cu acneea, rozaceea sau cu alte semne ale îmbătrânirii, niacinamida te poate susține în tratarea lor, cât și în îmbunătățirea aspectului pielii, în general. Iată care sunt principalele ei beneficii:

Descoperă crema depigmentantă Ivawhite, care corectează și previne hiperpigmentarea pielii, datorită conținutului său bogat în niacinamidă, vitamina C și extract vegetal din muguri de hamei.

Cum se utilizează niacinamida?

Poți include niacinamida în rutina de dimineață sau seară, în funcție de preferințe. Asigură-te că produsele folosite nu conțin ingrediente care ar putea cauza iritații și testează-le inițial pe o mică porțiune de piele, pentru a evita eventuale reacții adverse. Pentru a utiliza în mod eficient acest ingredient, începe prin curățarea delicată a feței și aplicarea unui serum sau a unei creme hidratante cu niacinamidă. Este recomandat să aplici produsul pe pielea curată și să-l masezi ușor, evitând zona sensibilă a ochilor.

Unt de Shea

Untul de Shea este o grăsime vegetală naturală, extrasă prin zdrobirea și fierberea nucilor arborelui de Shea. Cunoscut și sub numele de unt de Karitè, acesta și-a dovedit de-a lungul timpului eficiența în menținerea sănătății pielii. Datorită proprietăților sale hidratante, nutritive și antiinflamatoare, untul de Shea este folosit în produsele cosmetice pentru corp, față și păr. La fel ca untul de cocos, acesta se solidifică la temperaturi mai scăzute, însă, în contact cu pielea, se topește ușor.

Ce beneficii are untul de Shea pentru piele?

Datorită conținutului său bogat în acizi grași, vitamina A, vitamina E și acid cinamic, untul de Shea te poate ajuta în tratarea anumitor afecțiuni ale pielii precum dermatita. Iată ce alte beneficii mai are pentru piele:

Află de aici cum te poate ajuta untul de Shea să îți menții sănătatea și frumusețea părului pe timpul iernii.

Cum se utilizează untul de Shea pentru sănătatea pielii?

Untul de Shea poate fi folosit ca atare, aplicat direct pe piele, mai ales în zonele uscate. O altă modalitate prin care te poți bucura de beneficiile sale este prin utilizarea produselor destinate îngrijirii pielii, care au în compoziție unt de Shea. Indiferent că optezi pentru untul de Shea ca atare sau pentru produse cosmetice cu acest ingredient în compoziție, este ideal să-l aplici după baie, când pielea este încă umedă iar porii sunt deschiși.

Vitamina C

Vitamina C, cunoscută și sub numele de acid ascorbic, este un antioxidant esențial pentru funcționarea normală a corpului uman, care luptă împotriva radicalilor liberi dăunători. Totodată, este o vitamină solubilă în apă, implicată într-o varietate de procese metabolice importante. Deși este recunoscută în primul rând pentru rolul său în întărirea sistemului imunitar, vitamina C are și numeroase beneficii pentru piele. Introducerea în rutina zilnică a produselor cosmetice și a suplimentelor alimentare cu conținut bogat în vitamina C contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii și la sinteza colagenului, îmbunătățind aspectul ridurilor și diminuând intensitatea petelor pigmentare.

Ce beneficii are vitamina C pentru piele?

Indiferent de tipul tău de ten, vitamina C susține sănătatea pielii, fie că îți asiguri aportul din alimentație sau o aplici local. Iată care sunt principalele sale beneficii asupra pielii:

Vezi aici cum te poți bucura de toate beneficiile pe care le aduce vitamina C pielii tale.

Cum se utilizează vitamina C pentru piele?

Vitamina C pentru poate fi aplicată prin diverse metode, inclusiv prin utilizarea unui serum concentrat sau a unei creme hidratante bogate în acest ingredient. De asemenea, există măști speciale cu conținut de vitamina C pentru tratamente intensive. Indiferent de opțiunea aleasă, aplicarea regulată, de preferat dimineața, ajută la protejarea pielii împotriva radicalilor liberi și la promovarea unui aspect sănătos, luminos.

Sezonul rece se caracterizează prin condiții meteo nefavorabile, care expun pielea la deshidratare, precum și la alte afecțiuni dermatologice care provoacă disconfort major. De aceea, de îndată ce temperaturile scad, este important să adaptăm rutina de îngrijire și să ne asigurăm că aceasta include produse care au în compoziție ingrediente hidratante, precum vitamina C, niacinamidă, acid hialuronic, ceramide sau unturi vegetale cu multiple beneficii pentru piele.

Exit mobile version