Ce este lumina albastră, cum afectează pielea și ce poți face pentru a te proteja?

Ce este lumina albastră, cum afectează pielea și ce poți face pentru a te proteja?


Lumina albastră, emisă atât de soare, cât și de dispozitivele digitale, poate avea efecte negative asupra sănătății organismului. Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale expunerii la lumina albastră este că aceasta pătrunde adânc în piele și poate provoca schimbări la nivel celular.

Cu toate că, ani de zile, cele mai multe avertismente legate de îmbătrânirea prematură a pielii și dezvoltarea cancerului de piele vizau expunerea prelungită la razele ultraviolete (UVA și UVB) emise de soare, în ultimul deceniu, oamenii de știință au ajuns la concluzia că și lumina albastră reprezintă un motiv de îngrijorare.

Lumina este principalul reper pe care corpul uman îl folosește pentru reglarea ritmului circadian. Multă vreme, soarele a fost singura sursă de iluminare, ceea ce însemna că, odată cu lăsarea nopții, oamenii nu își mai puteau desfășura activitățile de bază și se puteau odihni. În acest context, ciclurile de somn erau bine determinate, iar ceasul biologic al organismului funcționa în parametri optimi.

Odată cu iluminatul artificial, programul oamenilor s-a schimbat, iar expunerea la lumina albastră a crescut semnificativ. Așadar, nu suntem expuși, doar în timpul zilei, luminii vizibile de la soare, ci ori de câte ori folosim dispozitivele digitale moderne, care emit, la rândul lor, lumină albastră.

Efectele negative ale luminii albastre asupra pielii

Ce este lumina albastră?

Lumina este formată din particule electromagnetice, numite fotoni, care călătoresc în unde. Aceste lungimi de undă ale luminii vizibile și invizibile emit energie și sunt măsurate în nanometri (nm). De regulă, cu cât lungimea de undă este mai redusă, cu atât energia este mai mare.

Fiecare lungime de undă este reprezentată de o culoare diferită și este grupată în următoarele categorii:

  • raze gamma;
  • raze X;
  • raze ultraviolete (UV);
  • lumină vizibilă;
  • lumină infraroșie;
  • unde radio.

Împreună, aceste lungimi de undă alcătuiesc spectrul electromagnetic.

Ochiul uman percepe doar partea de lumină vizibilă a spectrului electromagnetic, care variază de la 380 nm la 700 nm și este reprezentată de culorile violet, indigo, albastru, verde, galben, portocaliu și roșu.

Lumina albastră, cunoscută și sub numele de lumină vizibilă de mare energie, are cea mai scurtă lungime de undă a luminii vizibile – între 380 nm și 500 nm -, drept urmare produce cea mai mare cantitate de energie.

Lumina albastră prezintă beneficii pentru buna funcționare a organismului, întrucât contribuie la reglarea ritmului circadian. Însă, nu pot fi negate nici riscurile asociate expunerii la lumina albastră. Pe de o parte, lumina albastră poate afecta calitatea somnului și poate cauza leziuni grave la nivelul ochilor. Pe de altă parte, are un efect negativ asupra sănătății pielii, provocând îmbătrânirea prematură.

Oamenii sunt expuși, în mod natural, luminii albastre emise de soare, însă și în mod artificial. Dispozitivele moderne – de la televizor, laptop și tabletă până la telefoanele inteligente -, precum și sursele de iluminat, cum sunt LED-urile și becurile eficiente din punct de vedere energetic, emit lumina albastră artificială, care, la rândul său, poate avea efecte negative asupra sănătății organismului.

Lumina albastra responsabila de imbatranirea pielii

Efectele negative ale luminii albastre asupra pielii

Expunerea în exces la lumina albastră afectează funcția de barieră a pielii, distruge fibrele de colagen, cauzează disfuncții celulare și îmbatranire prematură. Efectele asociate expunerii la lumina albastră sunt îmbătrânirea pielii, prin agravarea ridurilor și liniilor fine, precum și apariția petelor pigmentare.

Cercetările din ultimii ani au arătat că lumina albastră de la dispozitivele moderne poate provoca modificări la nivelul celulelor pielii, inclusiv moartea acestora. Chiar și expunerile de scurtă durată, de până la 60 de minute, pot declanșa schimbări la nivel celular. Din acest motiv, procesul de îmbătrânire a pielii este accelerat.

Cu toate că laptopurile, tabletele, computerele și telefoanele emit doar niveluri scăzute de lumină albastră, expunerea pe termen lung are efecte negative la nivel cutanat.

Un studiu realizat la nivel internațional în 2020 arată că românii petrec, în medie, șapte ore pe zi în fața computerelor, tabletelor și telefoanelor inteligente.

Pe lângă efectele negative pe care lumina albastră le are asupra pielii, expunerea prelungită la lumina vizibilă de mare energie poate afecta, în același timp, sănătatea oculară și poate influența calitatea somnului. Pentru un somn odihnitor, se recomandă întreruperea expunerii la lumina albastră cu o ora înainte de culcare.

Lumina albastră afectează ochii

Lumina albastră, fie de la soare, fie de la dispozitivele electronice, poate provoca oboseală la nivel ocular. În spectrul vizibil, lumina albastră cu lungimi de undă între 415 nm și 455 nm a fost asociată cu apariția problemelor oculare. Această lumină albastră, care produce o cantitate mare de energie, trece prin cornee și cristalin către retină, provocând apariția unor afecțiuni oculare, precum sindromul de ochi uscat, cataracta și degenerescența maculară.

Lumina albastră influențează calitatea somnului

Numeroase studii au arătat că lumina albastră poate contribui la reglarea ceasului biologic, influențând pozitiv vigilența, memoria și percepția. Lumina albastră stimulează secreția de melatonină în glanda pineală, care poate crește sau scădea nivelul cortizolului în funcție de momentul zilei, reglând astfel ritmul circadian. Cu toate acestea, dacă lumina albastră este în exces, mai ales noaptea, când producția de melatonină este mai mare, calitatea somnului poate fi afectată. Expunerea în exces la lumina albastră poate stimula activitatea cerebrală, inhiba secreția de melatonină și crește producția de hormoni adrenocorticali, distrugând astfel echilibrul hormonal și, implicit, afectând calitatea somnului.

Expunerea la lumina albastra preventie

Expunerea la lumina albastră: prevenție și tratament

Potrivit studiilor, expunerea prelungită la lumina albastră poate provoca degradarea carotenoizilor cutanați, acei pigmenți naturali cu rol de agenți fotoprotectori, care protejează corpul de lumina excesivă. Carotenoizii furnizează protecție și împotriva luminii albastre, care provoacă deteriorarea oxidativă a pielii, prin formarea radicalilor liberi.

Cea mai bună modalitate de prevenție împotriva efectelor negative ale luminii albastre asupra pielii este folosirea unor produse cu factor de protecție solară cel puțin SFP 30 și spectru larg de acoperire, în fiecare zi.

Medicii dermatologi recomandă împotriva radiațiilor ultraviolete UVA și UVB, luminii vizibile și luminii infraroșii Sunlight Cremă hidratantă pentru față SPF50+. Este un produs ce oferă protecție solară 360°pentru pielea sensibilă uscată și deshidratată. Datorită filtrelor solare, a extractului din fructul de Physalis și a ingredientelor naturale atent alese, crema din gama Sunlight protejează celulele pielii de efectele mutagene ale radiațiilor UV și previne îmbătrânirea prematură a pielii.

Deoarece lumina albastră contribuie la descompunerea colagenului, este indicată aplicarea produselor de îngrijire a pielii care au în componența lor ingrediente cu proprietăți antioxidante, precum vitamina C, pentru a ajuta la lupta împotriva stresului oxidativ pe care îl provoacă această lumină vizibilă. Vitamina C protejează pielea împotriva daunelor provocate de radicalii liberi și poate diminua hiperpigmentarea, deoarece împiedică producția de melanină, și sprijină producția de colagen.

De asemenea, produsele cosmetice care conțin extract din fructul de Physalis contribuie la refacerea fibrelor de colagen. Physalis reprezintă o sursă bogată de fitosteroli şi carotenoizi, care protejează pielea de acțiunea nocivă a luminii albastre.

Prin urmare, lumina albastră, deși benefică pentru reglarea ritmului circadian, poate fi dăunătoare pentru sănătate, atunci când este în exces. Alături de razele ultraviolete și poluarea, lumina albastră se numără printre factorii care pot declanșa procese moleculare, ce afectează structura pielii și provoacă îmbătrânirea prematură a acesteia, prin distrugerea fibrelor de colagen și reducerea elasticității și fermității.

Publicat în categoria IvaStories
Etichete ,

Coș

0 produse

Nu ai niciun produs în coș.